VIDEO Două minute de groază. Un urs a năvălit la un picnic, iar reacția oamenilor a fost extrem de inspirată

Momente de coșmar pentru două femei, una dintre ele cu un copil alături. Cei trei mâncau liniștiți în mijlocul naturii, într-un loc amenajat pentru picnic când din spate s-au trezit cu un urs direct pe masă. Femeile au avut prezență de spirit și au reacționat în așa fel încât animalul sălbatic să nu se repeadă la ele. Imaginile au fost surprinse de la distanță.

image

În filmarea care a apărut pe rețelele sociale se observă un urs negru mare care se află direct pe masa pe care femeile își întinseseră mâncarea. Incidentul a avut loc pe 26 septembrie.

Reacția remarcabilă a femeilor 

Într-o secundă, una dintre femei și-a luat copilul în brațe și i-a ținut permanent mâna peste ochi, fără să facă nici cea mai mică mișcare cât timp ursul s-a aflat la doar câțiva centimetri de ei.

O altă femei care era la masă a rămas și ea nemișcată cât timp animalul sălbatic a devorat tot ce era pe masă.

În imaginile filmate de la distanță se poate observa groaza femeii care își ține copilul în brațe.

Remarcabil este că ambele femei și-au păstrat cumpătul și au rămas nemișcate. Mama apucase să îi spună copilului să nu se uite la urs.

Chiar dacă nu sunt de dimensiuni foarte mari, urșii reprezintă un pericol pentru oameni.

This mom is incredible.Calm.Protective.Bravo! https://t.co/pO82TBRbuj

— Resting Dollface 🦖🇺🇸 (@RestingDollface) September 26, 2023

"Tu ce-ai face în această situație?"

„Tu ce-ai face în această situație?", a întrebat un utilizator pe twitter unde au fost postate imaginile.

Laurențiu Paraschiv, coordonator Salvamont Bușteni, le recomandă turiștilor:

Să nu se panicheze, să încerce să trateze situația cu calm, să vadă dacă ursul este agresiv sau pur și simplu e în trecere sau mănâncă. Să încerce să se retragă foarte ușor, dar cu fața spre urs, să nu se uite în ochii lui. Eu recomand fluier, un spray de urs ar fi foarte bine, să umble în grupuri mai mari, singuri în niciun caz".

Din păcate, în ciuda tuturor recomandărilor și avertismentelor au fost cazuri când turiștii s-au apropiat de urși ca să îi hrăneacă punându-se într-un real pericol.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Accident limitator inteligent FOTO Info Trafic Romania png
image
image
image
image
image
image
cladiri  jpg
limitator viteza jpg
bloc pexels jpg
test bețe de chibrit jpeg
stema Romaniei  jpeg
index logo webp
vitamine esentiale pentru mamele care alapteaza jpg
rosii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net