Asasinat la Sofia! Un fost europarlamentar a fost ucis. Ce au descoperit anchetatorii în primele ore ale investigației
Fostul europarlamentar și influentul om de afaceri bulgar Slavi Binev a fost asasinat prin împușcare în interiorul reședinței sale din Sofia.

Atacul a declanșat o mobilizare de amploare a forțelor de poliție, zona proprietății fiind complet blocată de criminaliști, în timp ce anchetatorii au deschis un dosar penal pentru omor calificat și au demarat căutarea autorilor.
Cronologia atacului armat: focuri de armă la reședință și deces constatat în 7 minute
Alerta a fost dată duminică dimineață. Serviciile de urgență au fost sesizate la ora 10:28, iar Ministerul bulgar de Interne a primit apelul cu puțin înainte de 10:30, potrivit agenției de presă Novinite.
Deși o ambulanță a sosit la proprietatea privată în numai șapte minute, medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul fostului politician.
Potrivit postului de televiziune NOVA, primul care a dat alarma a fost un angajat din locuința lui Binev. Acesta a auzit zgomote puternice și focuri de armă după sosirea unui grup de persoane la poarta imobilului, iar când a mers să verifice ce s-a întâmplat, l-a găsit pe fostul eurodeputat zăcând fără viață. Informațiile operative neoficiale arată că victima a fost împușcată mortal atât în cap, cât și în zona trunchiului.
Suspecți reținuți și căutări pentru un vehicul de teren: pistele luate în calcul
Surse judiciare citate de BGNES, BNR și bTV indică faptul că atacul armat ar fi izbucnit pe fondul unei dispute aprinse sau al unui conflict personal între Slavi Binev și persoanele care îl vizitaseră la domiciliu.
Imediat după crimă, Ministerul de Interne din Bulgaria a dat în consemn un SUV cu care atacatorii ar fi fugit de la fața locului. Potrivit presei locale, forțele de ordine au reușit deja să rețină mai mulți suspecți pentru audieri, în timp ce perimetrul este păzit strict, iar specialiștii ridică amprente și probe balistice.
Cine a fost Slavi Binev
Născut la Sofia pe 10 decembrie 1965, Slavcho Penchev Binev, cunoscut public drept Slavi Binev, a avut o viață marcată de ascensiuni rapide și controverse majore. În tinerețe a fost sportiv de performanță, câștigând în 1992 titlul de campion european absolut la taekwondo la Celje, în Slovenia. După retragerea din competiții, a devenit arbitru internațional, antrenor și a condus destinele sportului ca președinte al Federației Bulgare de Taekwondo și prim-vicepreședinte al Uniunii Europene de Taekwondo.
În perioada de tranziție postcomunistă din anii 1990 și începutul anilor 2000, Binev și-a clădit un adevărat imperiu financiar în domenii precum paza și securitatea privată, construcțiile și viața de noapte din Sofia, prin compania R-System Holding și clubul celebru BIAD. În acea epocă, relatările constante din mass-media bulgară l-au asociat cu temutele grupări de crimă organizată ale „băieților musculoși” (boritsi).
Două mandate în Parlamentul European și cariera politică zbuciumată
Slavi Binev a intrat pe scena politică în 2007 pe listele partidului naționalist Ataka, fiind ales membru al Parlamentului European. În legislativul de la Bruxelles, unde a obținut un al doilea mandat în 2009, a activat în Comisia pentru afaceri economice și monetare, în delegația pentru Adunarea Parlamentară Euro-Mediteraneeană și în Intergrupul pentru Sport. Tot în 2007 a candidat și la funcția de primar general al Sofiei.
După ruptura de partidul Ataka din 2011, a fondat Mișcarea pentru Succes, inclusă ulterior în alianța GORD, trecând în 2014 la Frontul Național pentru Salvarea Bulgariei. În octombrie 2014 a fost ales deputat în a 43-a Adunare Națională a Bulgariei, unde numirea sa la șefia Comisiei pentru cultură și mass-media a declanșat proteste masive de stradă ale oamenilor de cultură, forțându-i demisia după câteva zile. Ulterior a condus Comisia pentru tineret și sport, iar la scrutinul din 2017 a candidat pe listele partidului DPS.



































