Cătălin Drulă a demisionat de la șefia USR! Cine sunt cei doi favoriți care ar putea să îi ia locul
Liderul USR, Cătălin Drulă, și-a anunțat în cursul zilei de luni demisia de la șefia partidului. El deținea această funcție de aproape doi ani, iar acum intenționează să convoace alegeri pentru conducerea partidului.
Cătălin Drulă a demisionat de la șefia USR! Anunțul a fost făcut în cursul zilei de luni, ținând să precizeze faptul că nimeni nu i-a cerut să facă acest lucru, iar orice membru USR își poate depuna candidatura pentru conducerea partidului.
„Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Pentru mine, în întreaga mea viaţă asumarea a fost un principiu de bază. Îmi asum acest rezultat”, a declarat Cătălin Drulă, potrivit Digi 24. De asemenea, el a mai declar că îl ia în considerare pe Dominic Fritz ca interimar.
„Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte în cel mai scurt timp. Avem oameni şi lideri puternici care pot duce mai departe această construcţie. Mă gîndesc aici la Dominic Fritz, un om care a câştigat decisiv votul în Timişoara şi a arătat că PSD şi PNL pot fi înfrânte. E foarte important ca USR să continue, pentru că în această mișcare s-au pus speranțele de modernizare a României”, a mai declarat acesta.
Cătălin Drulă a demisionat de la șefia USR
Printre membrii care s-ar putea număra și primarul reales al Timișoarei, Dominic Fritz, cât și Elena Lasconi, care a fost realeasă în fruntea primăriei din Câmpulung.
„O să îmi asum o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres. Voi propune un nou birou naţional, o nouă conducere colectivă a acestui partid, cu mine ca preşedinte, şi dacă voi primi susţinerea pentru această misiune grea, dar frumoasă, o voi accepta”, a declarat deja Dominic Fritz, potrivit adevarul.ro.
În același timp, Elena Lasconi a spus că încă nu a luat o decizie, dar nu exclude nimic. „Vreau să treacă această zi, să respir puțin și să mă gândesc. Să decantez absolut totul și mâine voi lua o decizie”, a spus aceasta.