Câți lei în plus ar putea primi românii la salariu din 2027. Ce se pregătește pentru angajații de la Stat și din privat
Românii ar putea primi salarii mai mari începând cu 1 ianuarie 2027, însă veștile nu sunt la fel de bune pentru toți angajații. În timp ce firmele private iau în calcul majorări de până la 6%, situația bugetarilor rămâne incertă. Guvernul analizează posibilitatea unor creșteri, dar decizia depinde de bugetul disponibil și de deficitul public. Între timp, inflația continuă să afecteze puterea de cumpărare, iar scumpirile pun presiune pe veniturile românilor.

Potrivit unui studiu, salariile din mediul privat ar putea crește cu aproximativ 5% anul viitor. Procentul este mai mic decât cel înregistrat în ultimii doi ani, iar majorările nu vor fi acordate tuturor angajaților. În companiile unde există sindicate, unele creșteri sunt deja prevăzute în contractele colective de muncă. În celelalte cazuri, decizia va aparține angajatorilor și va depinde de bugetele pe care le au la dispoziție.
Nu toți românii au avut parte de majorări salariale în ultima perioadă, iar unii spun că veniturile lor au rămas neschimbate.
„Absolut nimic nimic nimic la salariu.. Am atâta timp şi nu s-a dat nimic. E trist”, a declarat un contribuabil, potrivit Observator.
„Salariul tot acelaşi e... Nu ştim unde vom ajunge, dar bine nu va fi”, a adăugat altă persoană.
Creșterile salariale ar putea fi sub rata inflației
Economiștii avertizează că majorările de anul viitor ar putea să nu acopere scumpirile. Inflația a ajuns la 6,6% în septembrie, iar estimările privind creșterea veniturilor arată că puterea de cumpărare ar putea continua să scadă.
„O creştere viitoare a salariului oferit de firme va fi cel mai probabil în linie cu inflaţia, sau sub aceasta. S-a terminat perioada în care aveam creşteri salariale de două cifre”, a explicat Iulian Lolea, economist-şef Concordia.
Bogdan Glăvan, profesor de economie, a atras atenția asupra efectelor pe care scumpirile le au atât asupra populației, cât și asupra companiilor. Oamenii își reduc cumpărăturile, iar firmele ajung să vândă mai puțin și să obțină profituri mai mici.
„Oamenii cumpără mai puțin, companiile vând mai puțin. Și dacă prețurile cresc, asta sigur că îi împiedică pe oameni să-și cumpere cantitățile de bunuri și servicii pe care cei le-ar dori. Deci puterea de cumpărare reală a omului scade. În esență sărăcim. Sigur că asta înseamnă și pentru firme o sărăcire. Pentru că dacă clienții lor nu mai cumpără, atunci firmele au profituri mai mici”, a subliniat Bogdan Glăvan, profesor de economie.
Ce se întâmplă cu salariile bugetarilor din 2027
Pentru angajații de la stat nu există, deocamdată, o decizie clară privind majorările salariale. Potrivit informațiilor obținute de Observator, Guvernul ar vrea să crească salariile și pensiile de la 1 ianuarie 2027, dar încă nu dispune de toate datele necesare pentru a stabili dacă își poate permite aceste cheltuieli.
O variantă analizată este acordarea majorărilor în două etape, în funcție de fondurile disponibile și de obiectivele privind deficitul bugetar.
Andreea Nica, analist economic, a explicat că o majorare procentuală aplicată tuturor salariilor din sistemul public ar pune o presiune importantă asupra bugetului și ar produce diferențe semnificative între angajații cu venituri mari și cei cu salarii mici.
„Să ne permitem poate o creștere procentuală aplicată de 2, 3, 5, 10% peste toate salariile este ceva pe care bugetul public nu l-ar putea susține, mai ales în condițiile în care o astfel de ajustare procentuală ar însemna, de fapt, că acolo unde sunt salarii mari să creștem foarte mult și acolo unde sunt salarii mici să avem creșteri marginale”, a declarat Andreea Nica, analist economic.
Salariul minim ar putea ajunge la 5.000 de lei brut
O altă propunere vizează salariul minim pe economie. Sindicatele cer ca acesta să crească la 5.000 de lei brut de la 1 ianuarie 2027, ceea ce ar însemna un plus de 165 de lei net pe lună pentru angajați.
Patronatele nu sunt însă de acord cu această majorare și susțin că firmele ar avea dificultăți în a suporta costurile suplimentare. Reprezentanții acestora avertizează că o creștere a salariului minim ar putea duce inclusiv la scumpiri și concedieri.
„Intervalul este foarte scurt să vorbim de o nouă creştere a salariului minim. E foarte greu de acomodat orice creştere pentru firmele din România. N-o să facă decât să contribuie la creşterile de preţuri. E posibil să vedem şi concedieri”, a precizat Iulian Lolea.
În ultimul an, veniturile românilor au fost tot mai afectate de scumpiri, iar majorările salariale nu au reușit să țină pasul cu evoluția prețurilor. În unele luni, salariile au înregistrat scăderi chiar și în valoare nominală, nu doar în ceea ce privește puterea de cumpărare.




































