Câți locuitori mai are, de fapt, România? Scădere dramatică în ultimii 10 ani

Institutului Naţional de Statistică (INS) a anunțat sâmbătă câți locuitori mai are România, după o estimare făcută în prima fază a recensământului. Din păcate, veștile nu sunt prea bune, iar scăderea din ultimii 10 ani este una semnificativă.

Populația României a scăzut semnificativ în ultimele 2 decenii
Populația României a scăzut semnificativ în ultimele 2 decenii

Într-o intervenție la emisiunea Income, de la Antena 3, purtătorul de cuvânt al INS, Vladimir Alexandrescu, a prezentat un tablou tragic pentru țara noastră. În ultimul deceniu, populația țării s-a redus cu un milion de locuitori.

Totodată, acesta a precizat că în ultimii 20 de ani, numărul de români a scăzut cu peste 2 milioane. Vorbim aici de cetățenii care locuiesc în țară.

Numărul de locuitori din România a scăzut cu 1 milion în ultimul deceniu

„Estimările inițiale arată o populație rezidentă în jur de 19 milioane de locuitori, mai mică cu un milion față de populația din 2011 și cu două milioane și ceva față de cea din 2002. Datele vor fi confirmate de rezultatele recensământului”, a declarat Vladimir Alexandrescu, purtător de cuvânt al INS, sâmbătă, la Antena 3.

Totodată, trend-ul va continua și în următorii ani. De altfel, reprezentantul INS se așteaptă că în următorii 40 de ani, numărul locuitorilor din România să scadă la sub 15 milioane. 

Este interesant de precizat faptul că țara noastră se află pe locul 6 în Uniunea Europeană, din punct de vedere al numărului de locuitori. România este devansată în acest moment doar de Germania, Franța, Italia, Spania și Polonia.

INS: „România are în jur de 19 milioane de locuitori”. Care este vârsta medie a populației?

România a pierdut un milion de locuitori în ultimii 10 ani
România a pierdut un milion de locuitori în ultimii 10 ani

În ceea ce privește vârsta medie a populației, purtătorul de cuvânt al Institutului Naţional de Statistică a transmis că veștile nu sunt prea grozave. Țara noastră este una îmbătrânită, cu o medie în jurul a 44 de ani.

„Vârsta medie a populației este îmbătrânită, în jurul a 44 de ani. Și vârsta mediană, tot peste 40 de ani, ceea ce e foarte mult. Ne plasează în rândul țărilor cu o populație îmbătrânită”, a declarat Vladimir Alexandrescu.

Precizările făcute de reprezentatul INS vin în contextul în care locuitorii țării participă în această perioadă la recensământ. Peste opt milioane de chestionare au fost deja completate online, cele mai multe în ultimele două săptămâni.

De altfel, perioada de autorecenzare a fost prelungită până pe 27 mai. În aceste condiții, vizita recenzorilor în teren se va desfășura în perioada 31 mai – 17 iulie 2022. Ultimul recensământ din România a avut loc în 2011. Atunci, țara noastră avea o populație de 20.121.641 de locuitori.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
stat bloc romania jpg
centrala termica de apartament instalator shutterstock 2373202799 jpg
vant puternic distrugeri jpg
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image 2010 02 9 6894183 56 printre nameti 1200x720 jpg
1 remediu sforait jpg jpeg
cea mai scunda femeie cea mai inalta femeie guinness world records jpg
prison puzzle jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net