Cei doi români care fac o avere în Laponia. Afacerea care le umple buzunarele: „Nu avem niciun fel de cheltuială”

Teodora și Andrei trăiesc o viață ca-n basme departe de casă, în Laponia. Cei doi români au un job sezonier, care le asigură venituri la care alții doar visează. Pe lângă muncă, tinerii trăiesc experiențe unice.

Teodora și Andrei trăiesc o viață ca-n basme departe de casă, în Laponia / foto: arhiva personala
Teodora și Andrei trăiesc o viață ca-n basme departe de casă, în Laponia / foto: arhiva personala

Teodora este studentă în Cluj, la Universitatea Babeș-Bolyai. Pasionată de afaceri, românca și-a dorit să urmeze studiile în acest domeniu și să acumuleze și experiență în tot acest timp.

Au început să studieze piața muncii din Laponia

Astfel, tânăra a început să studieze piața muncii și să-și caute un job, însă nu oriunde, ci în Laponia.

„Am căutat pe internet ’business job in Lapland’ și prima opțiune a fost o companie din Londra, care căuta să angajeze un business representative. Eu sunt din Sibiu, dar merg la facultate la Cluj, la Universitatea Babeș-Bolyai, sunt studentă în anul III, la Administrarea Afacerilor, pe limba germană. M-am gândit că un job care face referire la business mi s-ar potrivi, fără să știu însă în ce constă”, a povestit Teodora, notează Gândul.

Tânăra a reușit să-i impresioneze pe angajatorii de la o companie din Marea Britanie, care i-au oferit un post în Laponia. Tânăra i-a convins pe șefii săi să-i ofere un loc de muncă și prietenului său, Andrei.

Odată ajunși în Laponia, în stațiunea Levi, tinerii au făcut un training pentru a se familiariza cu ceea ce urmau să facă.

Tinerii se ocupă de turiștii britanici

Rolul lor era acela de a se ocupa de turiștii din Marea Britanie, de a vinde și a organiza excursii opționale.

Astfel, de doi ani, cei doi români merg de la mijlocul lunii noiembrie până la finalul lui februarie, în Laponia.

Pe lângă muncă, Teodora și Andrei trăiesc viața la maximum. Printre reni și câini Husky, înconjurați de zăpadă cât vezi cu ochii, cei doi români trăiesc momente unice.

„Am învățat despre temperaturi, activități, excursii cu reni, cu Husky și am avut șansa de a experimenta toate aceste activități, pentru noi a fost ca o vacanță. Mentalitatea lor este că nu poți vinde ceva dacă nu ai avut experiența respectivă.

În prima săptămână, am prins -20 de grade Celsius, am nimerit o perioadă foarte friguroasă. Temperaturile fluctuează, sunt și zile cu -4 grade Celsius, dar și cu -25 de grade Celsius sau -26 de grade Celsius. Anul acesta am avut și -40 de grade Celsius. Aici este o regulă, dacă temperaturile scad până la -30 de grade, toate activitățile se anulează.

Oricum, suntem mereu echipați de schi, și dacă ieși 10 metri din casă sau dacă mergi până la magazin, îți iei mănuși, colanți și cagulă”, a mai mărturisit Teodora.

„Se câștigă între 2.500 și 4.000 de euro”

În ceea ce privește partea salarială, cei doi români spun că salariul pe care îl câștigă este unul satisfăcător. De asemenea, aceștia beneficiază și de cazare la hotel de 4 stele.

„De exemplu, primești cazare la hotel de 4 stele și mâncare în regim all inclusive foarte diversificată, din bucătăria internațională. Ai acces la SPA, ai inclus cel mai bun echipament de schi, dar și skipass-ul, care costă 700 de euro, Levi fiind o stațiune de schi foarte mare, ai reduceri la toate barurile. Nu avem niciun fel de cheltuială. Ca salariu, se câștigă între 2.500 de euro și 4.000 de euro, în funcție de performanță”, a mai spus Teodora, care se află deja la al doilea contract în Laponia, unde va reveni în luna noiembrie.

Tânăra a reușit să adune o comunitate și pe TikTok, acolo unde le împărtășește urmăritorilor săi mici fragmente din viața sa.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net