Cum explică fata de 13 ani amprentele sale pe arma folosită la cele două crime din Botoșani

Detalii terifiante în cazul dublei crime din județul Botoșani! Cele două victime, mamă și fiică, au fost practic ciopârțite cu un cuțit de bucătărie, armă pe care au fost găsite amprentele unei fetițe de doar 13 ani.  

Casa din satul Poiana, unde au fost ucise două femei FOTO: botosaninews.ro
Casa din satul Poiana, unde au fost ucise două femei FOTO: botosaninews.ro

Copila de 13 ani este bănuită de anchetatori că ar fi autoarea acestor crime care au îngrozit întreaga comunitate. Criminaliștii au găsit și arma crimei, un cuțit de bucătărie, iar pe el au fost depistate amprentele fetei. De altfel, adolescenta, care locuiește într-un sat vecin, mai venea pe la cele două victime și le mai ajuta cu treburile gospodărești, contra cost.

Mama fetei spune că, înainte cu două zile de oribila descoperire, între cele trei s-ar fi iscat o ceartă, femeile acuzând-o pe fată că le-a furat o sumă de bani. Ca să lămurească aceste aspecte, chiar mama ar fi trimis-o pe copilă în locuința celor două, însă fata nu ar fi fost ascultată. Din contră, bătrâna ar fi gonit-o din curte, aceasta rămânând să se certe cu doi bărbați.

Însă, în fața anchetatorilor, fata s-ar fi încurcat în declaraţii şi ar fi spus încă o variantă a poveștii, precum că ar fi văzut-o pe bătrână cum și-a atacat fata cu cuțitul, iar ea a încercat să o salveze pe victimă, luându-i arma din mână. Așa ar fi explicat prezența amprentelor sale pe cuțitul de bucătărie.  

În fața polițiștilor, copila a spus două varinate 

Femeia spune, însă, că fiica sa şi-ar fi schimbat declaraţiile deoarece s-ar fi speriat de poliţişti. „Cred că și-a schimbat declarația pentru că acolo erau 4-5 polițiști cu ea, plângea, s-a speriat ... Eu nu pot să cred că fata mea e în stare de două crime. Hai să zicem că poate cu baba s-o fi certat, s-o fi enervat, ar fi împins-o și i-ar fi tăiat gâtul. Dar pe cealaltă? Erau ca două surori. Toată ziua se ducea să vadă ce face. Poliția a luat declarații în parte la toată familia”, a declarat mama fetei, conform monitorulbt.ro. 

Totuși, mama copilei nu își explică cum de fata nu era murdară de sânge vineri, când a ajuns acasă, în cazul în care ea le-ar fi ucis pe cele două femei. „Când a venit acasă nu avea niciun strop de sânge pe ea. Ar fi gândit un copil de 13 ani să se spele? Nu ar fi fost plină de sânge?”, se întreabă mama minorei.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, iar minora urmează să fie evaluată și audiată în prezența specialiștilor. Copila a fost preluată de polițiști, iar acum se află în grija reperezentanților Protecției Copilului Botoșani.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net