Doi frați din Iași, bătuți cu ranga pentru o bucată de pământ: „M-am prefăcut mort ca să scap”

Doi frați din Iași, bătuți cu ranga pentru o bucată de pământ: „M-am prefăcut mort ca să scap”

Doi frați din județul Iași susțin că au fost atacați de mai mulți membri ai unei familii cu care aveau un litigiu privind lucrările agricole. Unul dintre ei a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” și a fost operat la cap, după ce a fost lovit cu o rangă.

Doi frați au fost bătuți pentru un pământ
Doi frați au fost bătuți pentru un pământ Foto: arhivă

Cum a început scandalul

Nicolaie Niculică, în vârstă de 28 de ani, afirmă că incidentul a avut loc pe 2 septembrie, când a mers la terenul său din zona Scobinți. Acesta susține că lucrările agricole efectuate pe parcela vecină, deținută de familia Darabă, i-ar fi afectat cultura de lucernă, potrivit BZI.

„În data de 2 septembrie 2026, m-am dus la terenul cu lucernă pe care îl dețin în Scobinți, iar în imediata apropiere și familia Darabă are o bucată de pământ. De câte ori aceștia dau cu discul, îmi afectează cultura, iar miercuri, 2 septembrie, i-am atras atenția lui Adrian Darabă despre acest aspect. Acesta a început să mă amenințe și, la scurt timp, au venit încă patru persoane – fratele său, Petrică Darabă, cu soția, tatăl și mama lor – pentru a mă bate. Între timp, Adrian a sărit la mine cu ranga, iar eu l-am sunat pe fratele meu să îi spun că sunt în pericol. La un moment dat, au tăbărât cu toții pe mașina mea. Mi-au spart geamul și au început să mă lovească cu ranga până au reușit să mă scoată din mașină”, a povestit Nicolaie Niculică.

Potrivit relatării sale, după ce i-a atras atenția lui Adrian Darabă, discuția ar fi degenerat în amenințări, iar la fața locului ar fi apărut și alți membri ai familiei Darabă. Unul dintre bărbați ar fi încercat să îl lovească cu o rangă.

Nicolaie Niculică spune că s-a urcat în mașină și și-a sunat fratele, însă situația ar fi escaladat rapid. Autoturismul său ar fi fost atacat, geamul spart, iar el scos cu forța din vehicul și lovit cu obiecte contondente.

„Au tăbărât cu toții pe mașina mea. Mi-au spart geamul și au început să mă lovească cu ranga până au reușit să mă scoată din mașină”, a relatat bărbatul.

La scurt timp ar fi ajuns și fratele său, Petrea Cosmin Niculică, de 33 de ani. Acesta ar fi fost împiedicat să plece după ce Adrian Darabă ar fi intrat cu tractorul în mașina lui. Ulterior, cei doi frați ar fi fost bătuți cu răngi și bâte.

Nicolaie susține că, pentru a scăpa, s-a prefăcut mort: „Ca să scap din mâinile lor, m-am prefăcut mort. Mi-am băgat capul sub mașină și am stat nemișcat. Atunci au fugit. Dar, între timp, venise și fratele meu, iar Adrian a intrat cu tractorul în mașina lui pentru a-l opri. Ulterior, l-au scos și pe el din mașină și l-au bătut tot cu ranga, de nu se mai putea mișca”, a mai spus Nicolaie Niculică.

Inculpații resping acuzațiile

Versiunea celor doi frați este contestată de familia Darabă. Georgiana Darabă, soția lui Petrică Darabă, susține că membrii familiei sale ar fi fost, la rândul lor, agresați.

Potrivit acesteia, frații Niculică ar fi intrat cu mașinile pe terenul familiei și ar fi lovit tractorul și autoturismul ei: „Ei au venit cu mașina pe terenul nostru și au intrat în tractorul nostru și în mașina mea, încercând să mă omoare. Ei ar trebui trași la răspundere pentru tentativă de omor”.

Femeia respinge și acuzațiile privind lovirea celor doi frați cu răngi și bâte.

Intervenția autorităților

După plecarea agresorilor, cei doi frați au sunat la 112. Ambii au fost transportați la spital, însă starea lui Petrea Cosmin Niculică ar fi fost mai gravă. Acesta a fost internat la Spitalul „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, unde medicii l-au operat la cap.

În urma anchetei, polițiștii au audiat persoanele implicate. Nicolaie Niculică afirmă că, la audierile din 7 septembrie, a aflat că Petrică Darabă și tatăl său, Traian Darabă, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

Versiunea celor doi frați este contestată de familia Darabă. Georgiana Darabă, soția lui Petrică Darabă, susține că membrii familiei sale ar fi fost, la rândul lor, agresați.

Autoritățile urmează să stabilească, în cadrul anchetei penale, modul exact în care s-a produs conflictul și responsabilitatea fiecărei persoane implicate.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
tuica istock jpg
pizza1 jpeg
Abdul Conteh Leone facebook jpg
Fecioara Maria
popcorn pexels jpg
gradinarit gradina flori plante istock jpg
Frigider FOTO Shutterstock jpg
image png
image
image