Interlopul Bercea Mondial, eliberat din închisoare după ce a executat 2 ani dintr-o pedeapsă de peste 13 ani
Condamnat în octombrie 2020 la peste 13 ani de închisoare, interlopul Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, va fi eliberat condiționat. Decizia aparție Tribunalului Mehedinți și este definitivă.
Bercea Mondial a fost condamnat la 13 ani şi 272 de zile pentru tentativă de omor asupra unui fost viceprimar al municipiului Slatina. Fapta s-a petrecut în anul 2009, când cunoscutul interlop, împreună cu fiul său, Laurențiu, l-a înjunghiat pe viceprimarul Slatinei de la acea vreme, Valeriu Matei, în urma unui conflict.
Și fiul lui Bercea Mondial a fost condamnat la 9 ani de închisoare. În plus, cei doi trebuie să-i plătească fostului viceprimar 40.000 de euro, cu titlu de daune morale. Potrivit sentinței, ei trebuie să mai plătească şi 3.000 lei, respectiv 4.000 lei, cheltuieli judiciare din fazele de urmărire penală şi de judecată.
Decizia de eliberare
Printr-o hotărâre definitivă adoptată joi, 10 martie, Tribunalul Mehedinţi a admis cererea lui Sandu Anghel de eliberare condiţionată.
„Admite contestaţia formulată de condamnatul Anghel Sandu, împotriva sentinţei penale nr. 71/18.01.2022, pronunţată de Judecătoria Dr. Tr. Severin, în dosarul cu numărul 10989/225/2021. Desfiinţează parţial sentinţa penală atacată în sensul că: Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Anghel Sandu.
Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Anghel Sandu din executarea pedepsei de un 13 ani şi 272 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 130/2020, a Tribunalului Mehedinţi. Dispune punerea în libertate a condamnatului Anghel Sandu de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 198/2020, emis de Tribunalul Mehedinţi, dacă nu este arestat în altă cauză (...) Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 10 Martie 2022, la sediul Tribunalului Mehedinţi”, se arată pe portalul instanţei.
Sandu Anghel a fost încarcerat în octombrie 2020, după ce a primit condamnarea definitivă pentru tentativă de omor.
Ce alte condamnări a mai avut
Bercea Mondial a mai fost condamnat definitiv la închisoare în 2014 pentru 8 ani şi 9 luni, după ce în anul 2011 l-a înjunghiat pe unul dintre nepoţi, fiind liberat condiţionat în februarie 2019. El a fost judecat în acest dosar în stare de arest preventiv, fiind încarcerat încă din 2011.
Un alt dosar în care Sandu Anghel este inculpate se judecă pe fond la Tribunalul Olt. În acest dosar, Bercea Mondial este inculpat alături de alte 17 persoane, printre care mai mulţi membri ai familiei sale (soţia, un fiu, o fiica, ginerele) pentru tranzacţii ilegale cu autoturisme, vânzarea unor imobile la preţuri supraevaluate etc.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!