Pensii septembrie 2026. Ce pensionari își primesc banii mai devreme și când vine poștașul la ușă

Pensii septembrie 2026. Ce pensionari își primesc banii mai devreme și când vine poștașul la ușă

Pensionarii care își primesc veniturile într-un cont bancar trebuie să fie atenți la calendarul din septembrie. În această lună, data obișnuită de plată a pensiilor coincide cu zilele de weekend, astfel că virarea banilor este devansată.

Când intră pensiile în septembrie 2026
Când intră pensiile în septembrie 2026 Foto: Arhiva Click!

În mod normal, pensiile virate prin sistemul bancar sunt plătite în data de 12 a lunii, însă nu mai târziu de 13. În septembrie 2026, însă, 12 septembrie este sâmbătă, iar 13 septembrie cade duminică.

Prin urmare, pensionarii care primesc banii pe card ar urma să aibă pensia disponibilă începând de vineri, 11 septembrie 2026. Ora la care suma apare efectiv în cont poate fi diferită de la o bancă la alta, în funcție de procesarea tranzacției.

Când ajunge pensia prin Poșta Română

Pentru cei care primesc pensia în numerar, direct de la poștaș, calendarul nu se modifică. Distribuirea banilor se va face în perioada 1-15 septembrie 2026.

Poștașii nu ajung însă în aceeași zi la toate adresele. Plata se face în funcție de traseul și programul stabilit pentru fiecare localitate, motiv pentru care unii pensionari își pot primi banii mai devreme, iar alții mai târziu.

Important este ca plata să fie efectuată până la data de 15 septembrie.

Ce trebuie să facă pensionarii care nu sunt acasă

În situația în care pensionarul nu se află la domiciliu atunci când ajunge poștașul, acesta va lăsa un aviz în cutia poștală.

Ulterior, beneficiarul se poate prezenta la oficiul poștal de care aparține pentru a-și ridica pensia. Este necesar să aibă asupra sa atât avizul, cât și actul de identitate.

Banii și documentele de plată rămân la oficiul poștal timp de două zile lucrătoare după încheierea perioadei oficiale de plată. Dacă suma nu este ridicată nici în acest interval, aceasta este returnată casei teritoriale de pensii.

Pentru recuperarea banilor, pensionarul trebuie apoi să depună o cerere de reordonanțare la plată.

Cum primesc pensionarii talonul de pensie

Talonul de pensie este primit indiferent de metoda prin care sunt încasați banii. Cei care primesc pensia în numerar primesc talonul direct de la poștaș, în momentul în care le este înmânată suma.

În cazul pensionarilor care au optat pentru plata pe card, talonul de pensie, cunoscut și drept „talonul mov”, este trimis separat la domiciliu, tot prin intermediul Poștei Române.

Există și posibilitatea primirii talonului în format electronic. Pensionarii care aleg această variantă trebuie să acceseze portalul Casei Naționale de Pensii Publice și să depună online o solicitare pentru transmiterea documentului.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
economii jpg
chisinau istock jpg
Bani - lei - plata rata - facturi FOTO Shutterstock
prins cu sotia altui barbat the sun jpg
Cel mai mare anaconda din lume FOTO profimedia 0848605341 jpg
aeroport foto pixabay jpg
Viorel Oarza jpg
bloc nou png
image
image