Cât poate costa o roșie în Mykonos? Un turist a avut un adevărat șoc la nota de plată
Mykonos se numără printre destinațiile de top din Grecia, fiind una dintre insulele preferate de turiștii care își doresc o vacanță exclusivistă. Renumele stațiunii vine însă și cu prețuri pe măsură, mai ales atunci când vine vorba despre restaurantele de lux, localurile premium și serviciile oferite aici.

Nu mai reprezintă de mult o noutate faptul că o vacanță în Mykonos poate costa mai mult decât una petrecută pe alte insule grecești, însă unele prețuri reușesc, chiar și în aceste condiții, să îi surprindă pe turiști.
A plătit 20 de euro pentru o singură roșie
Un bărbat care a luat masa la un restaurant din Mykonos a avut parte de o experiență care l-a făcut să vorbească despre prețurile de pe insulă. Turistul a comandat o simplă roșie, însă suma pe care a regăsit-o ulterior pe nota de plată i s-a părut greu de justificat. Pentru produsul respectiv, acesta susține că a plătit nu mai puțin de 20 de euro.
Bărbatul a fotografiat roșia care i-a fost servită și a publicat imaginea pe rețelele de socializare, specificând și prețul achitat. Deși turiștii care aleg Mykonos sunt deja familiarizați cu tarifele ridicate practicate în restaurantele exclusiviste ale insulei, suma cerută pentru un singur produs a atras atenția. Într-o destinație în care prețurile pentru mâncare, băuturi și servicii pot ajunge la valori considerabile, cazul turistului readuce în discuție diferențele mari de costuri dintre Mykonos și alte destinații de vacanță din Grecia.

„ Pentru un pește întreg am plătit 350 de euro”
De altfel, experiența acestui turist nu este una singulară. O altă turistă a povestit despre șocul pe care l-a avut atunci când a primit nota de plată la un restaurant din Mykonos. Aceasta susține că a ajuns să achite în jur de 1.000 de euro pentru masa comandată, iar pentru un singur prepara a plătit nu mai puțin de 350 de euro.
Incidentul s-a petrecut tot în Mykonos, într-un local care se promovează drept unul de lux. Prețurile ridicate nu sunt neobișnuite pe insulă, însă suma plătită pentru un singur preparat i-a atras atenția turistei, care a ales să își împărtășească experiența.
Femeia, identificată pe TripAdvisor drept Jessica L, a lăsat o recenzie în care a descris vizita la local drept „cea mai proastă experiență din Mykonos”.
„Locul este un abuz de prețuri. Pentru un pește întreg am plătit 350 de euro, iar pentru trei feluri de mâncare – 1000 de euro. Cea mai proastă experiență din Mykonos, pentru că nici măcar la Scorpios – care este unul dintre cele mai bune locuri – nu am plătit atât pentru o cină pentru cinci persoane, cu aperitiv, fel principal și desert”, a scris aceasta.


































