Rezultatul expertizei psihiatrice a lui Vlad Bălțățeanu, principalul suspect în cazul Valentinei. Ce au stabilit medicii
Noi detalii în cazul Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză. Avocatul familiei ei, Adrian Cuculis, a dat informații despre rezultatul expertizei psihiatrice la care a fost supus fostul iubit al fetei, Vlad Bălțățeanu, cel care este și principalul suspect.

Ancheta privind moartea Valentinei, tânăra de 28 de ani găsită într-o valiză aruncată în Olt, continuă. Amintim că descoperirea macabră a fost făcută de pescari, pe 22 septembrie. După ce a fost găsit în Elveția și adus în România, Vlad Bălțățeanu a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea.
Avocatul Adrian Cuculis, noi detalii despre expertiza psihiatrică
Tânărul este acuzat că și-a ucis iubita, iar avocatul familiei Valentinei, Adrian Cuculis, dă noi detalii în ceea ce-l privește. Astfel, s-a descoperit, în urma expertizei psihiatrice, că a avut discernământ la momentul crimei.
„Vlad Bălțățeanu a fost expertizat medico – legal în vederea stabilirii discernământului la momentul săvârșirii faptei. În urma expertizei efectuate, s-a determinat discernământul la momentul comiterii faptei, dar și cu privire la consecințele sociale negative ce derivau din aceasta. Deși nu este uzuală o asemenea expertiză și nici obligatorie, modul brutal prin care i-a suprimat viața Valentinei, dar mai ales modalitatea aleasă de a scăpa de cadavru, au dus la necesitatea clarificării acestui aspect”, a dezvăluit Adrian Cuculis, conform stiripesurse.com.
De asemenea, avocatului i s-a comunicat faptul că iubitul Valentinei, deși a fost diagnosticat cu o tulburare de personalitate de tip emoțional instabil, acesta a conștientizat pe deplin gravitatea acțiunilor sale.
„Inculpatul Bălțățeanu Gheorghe Vlăduț a prezentat la data faptei, cât și la momentul examinării, diagnosticul de tulburare de personalitate tip emoțional instabil. Inculpatul a avut capacitatea psihică de a anticipa critic conținutul și consecințele social negative ale faptelor pentru care este cercetat (discernământ păstrat). Nu se recomandă aplicarea măsurilor de siguranță medicală”, a mai spus acesta.
Probe suplimentare depuse la dosar
Avocatul susține că ansamblul de dovezi indică clar vinovăția suspectului și a pus la dispoziția organelor de urmărire penală informații noi despre istoricul acestuia. Au apărut imagini video, dar și alte probe materiale, care sunt incriminatorii.
„Eu cred aici, în acest caz, că imaginile cu Băltățeanu care scoate valiza din portbagaj, identificarea concretă a urmelor, plecarea lui din țară și minciunile atribuite faptului că «eu sunt la muncă, n-am de unde să știu de ce nu răspunde fata voastră, care este acasă» duc cel puțin rezonabil la concluzia că el este cel care a săvârșit fapta. Faptele din dosarul din 2022 îți arată că el era capabil să facă așa ceva. Am depus și elemente pe care procurorii nu le aveau și nici n-aveau de unde să le aibă. Este normal să le aibă procurorul, ca să-și formeze o opinie coerentă despre persoana acestui individ”, a mai afirmat Adrian Cuculis.



































