Șocant: un bărbat a fost înjunghiat de către propriul coleg de apartament. Motivul este ireal
Un caz șocant a avut loc în Vâlcea, iar în urma lui, un bărbat se află în arest preventiv, în timp ce altul urmează să petreacă în jur de o lună prin spitale. Ce ar fi trebuit să fie doar o simplă conversație între doi colegi de apartament a degenerat și a luat o întorsătură violentă. Supărat pe colegul de apartament care îi consuma mâncarea și băutura, un bărbat a pus mâna pe cuțit și l-a înjunghiat pe acesta. Află alături de Click! mai multe detalii.
Ar fi trebuit să fie o simplă discuție, pe o temă care putea fi rezolvată cu ușurință. Însă, pentru cei doi colegi de apartament din Vâlcea, lucrurile au luat o întorsătură violentă, care a necesitat intervenția autorităților. Supărat pentru că mâncarea și băutura îi erau consumate fără acordul lui, un bărbat din Râmnicu Vâlcea a pus mâna pe cuți și la înjunghiat în abdomen pe colegul lui de muncă și de apartament. Potrivit informațiilor oferite de către Digi 24, victima are nevoie de undeva între 25 și 30 de zile de îngrijiri medicale, pentru ca rănile suferite să se vindece.
În acest moment, agresorul este cercetat pentru tentativă de omor, iar autoritățile au decis deja că se impune măsura de arest pentru 24 de ore. Între timp, el a fost dus în fața Tribunalului Vâlcea, unde instanța a decis prelungirea arestului. Acum, bărbatul urmează să petreacă următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.
Victima a fost înjunghiată în abdomen
Conform sursei citate, victima va petrece aproape o lună încercând să se recupereze după incident, iar medicii au fost nevoiți să îl opereze de urgență. Se pare că rănile suferite erau îndeajuns de grave pentru a pune în pericol viața bărbatului.
După ce a fost înjunghiat în abdomen, bărbatul a fugit din locuința pe care o împărțea alături de colegul său, căutând refugiu în scara blocului. Între timp, agresorul a rămas în apartament, potrivit sursei.