Un bucătar român din Italia a gătit pentru artiștii Festivalului de la Sanremo

Ultima actualizare:

La 39 de ani, George Bogdan Cibi este un bucătar renumit în Italia, acolo unde locuiește din 2008. Recent, bărbatul a gătit pentru artiștii de la ediția din 2022 a Festivalului de muzică de la Sanremo

George Bogdan Cibi Foto: zonalocale.it
George Bogdan Cibi Foto: zonalocale.it

George Bogdan Cibi a făcut parte din echipa bucătarilor care a pregătit mâncarea pentru artiștii veniți la Festivalul de muzică de la Sanremo. A gătit alături de alți cinci bucătari de la Asociația Lady Chef și Federația Italiană a Bucătarilor.

Conaționalul nostru locuiește și lucrează la San Salvo, în Abruzzo. El a fost lăudat de primarul orașului San Salvo, acolo unde s-a desfășurat ediția 72 a Festivalului Cântecului Italian. 

Românul, apreciat de primarul din San Salvo

„Concetățeanul nostru merită toate aplauzelepentru că a reușit să-și construiască propria identitate în bucătărie, dând dovadă de pasiune, pricepere și hotărâre pentru a deveni bucătarul gusturilor și a  mâncărurilor bune. Felicitări și la mai mare!”, a declarat primarul Tiziana Magnacca, conform zonalocale.it.

George Bogdan a ajuns la San Salvo, Italia, în anul 2008 și este unul dintre românii care au cunoscut succesul în alte țări. În prezent lucrează la restaurantul „La Sfinge”, după ce a studiat secretele bucătăriei italiene la „Accademia di Alta Cucina” din San Benedetto del Tronto. 

Bucătarul George Bogdan Cibi a dobândit experineță în mai multe restaurante din regiunile Marche și Abruzzo, unde a avut ocazia să-i cunoască pe cei mai buni bucătari de pe coasta adriatică a Italiei. Românul își amintește cu mult entuziasm și cu un profund sentiment de recunoștință de anii de formare profesională pe care i-a petrecut la Accademia Chefs. 

Echipa bucătarilor, formată din șase persoane

Faptul că a studiat la „Accademia di Alta Cucina” i-a permis să se ocupe atât de bucătăria tradițională, cât și de cea gourmet. Astfel, a reușit, de-a lungul timpului, să-și dezvolte propriile idei despre gătit și propriul stil gastronomic.

Astfel, românul George Bogdan Cibi, resident la Chieti, a gătit cot la cot în bucătăria Festivalului de la Sanremo, cu alte cinci persoane, de la Asociația Lady Chef și Federația Italiană a Bucătarilor.

Puteți urmări știrile Click! și pe Google News



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
bani cuplu shutterstock 753311653 jpeg
provocare motocicleta jpg
image
image