Vești bune pentru turiști! Casa din Viscri a Regelui Charles și-a deschis porțile din nou
Vești bune pentru cei care doresc să viziteze casa Regelui Charles al III-lea, de la Viscri. Aceasta și-a redeschis porțile pentru turiști, iar toți cei care doresc să admire această superbă casă săsească, tradițională, o vor putea face, până în luna octombrie.
De asemenea, turiștii care vor ajunge în acest loc vor avea ocazia de a admira o expoziție superbă, unde sunt expuse zeci de fotografii. Acestea au fost realizate de către fotograful birtanic Barry Lewis, la Copșa Mică. Intitulată „The Darkness Within, Copșa Mică 1988 – 1995”, expoziția dorește să arate, prin intermediul fotografiilor, impactul pe care industrializarea l-a avut, atât asupra mediului, cât și a oamenilor.
De altfel, această expoziție nu este prima pe care fotograful Barry Lewis o organizează în Casa de la Viscri. În toamna anului trecut, în 2023, el a mai expus o serie de portrete fotografice ale mai multor artiști români de renume.
Casa de la Viscri este redeschisă turiștilor
Cei curioși să admire această expoziție inedită, cât și reședința Regelui Charles al III-lea, vor avea oportunitatea să facă acest lucru până în luna octombrie. De asemenea, pe lângă expoziția de fotografii, la Casa de la Viscri continuă să fie găzduită și de artă florală și carte, intitulată „The Transylvania Florilegium”. Pe lângă acestea, turiștii care ajung aici mai pot admira și expoziția permanentă intitulată „Prezervarea învelitorilor istorice”.
Cu ceva timp în urmă, în luna iunie 2022, doi vloggeri români extrem de cunoscuți în mediul online au fost invitați la Casa de la Viscri, unde au avut oportunitatea de a se caza chiar în camera Regelui Charles. Aceștia au vorbit despre experiențele lor într-un videoclip postat pe contul lor de YouTube, „HaiHui in doi”.
Casa se află în satul Viscri, care a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acesta se află la 80 de km de Brașov și la 40 de km de Sighișoara, iar în cursul anului trecut, nu mai puțin de 400.000 de turiști, atât români cât și din afara țării, au vizitat acest loc superb.