Pe cât se dau pensiile în luna septembrie. Va fi o dată diferită față de luna august

În această lună, toți pensionarii de la noi din țară și-au primit pensiile mai devreme decât de obicei. Simona Bucuru Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a explicat că banii au ajuns cu câteva zile înainte de data la care ar fi trebuit la români, pentru că, pe 15 august, s-a celebrat Sfânta Maria Mare și bugetarii, printre care și postașii, au avut liber.

În luna septembrie pensiil nu vor intra pe aceași dată ca în august. Foto: Click.
În luna septembrie pensiil nu vor intra pe aceași dată ca în august. Foto: Click.

Când se vor da pensiile în luna septembrie. 

Pensiile care au venit prin mandat poștal, în luna august, au fost plătite mai devreme. Mai exact, între 1-11 august. Cele care sunt virate pe card au intrat în zilele de 9 și 10 august.

Ce se va întâmpla cu pensiile în luna septembrie? Acesta este un anunț important pentru toți seniorii din România. Conform Casei Naționale de Pensii Publice românii vor încasa banii în conformitate cu legislația în vigoare. În acest sens, poștașul va aduce pensiile în perioada 1-15 a fiecărei luni.

Au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor

La începutul verii, mai exact în luna iunie a acestui an, s-a luat o decizie neașteptată în Parlamentul României. După ce propunerea a primit 382 de voturi, pensiile speciale au fost eliminate.

Ce spune Ciolacu despre această decizie

Marcel Ciolacu consideră că această schimbare o să vină în ajutorul sistemului de pensii și, în sfârșit, România va avea și ea unul corect, cu reguli unitare, aplicabile la toată lumea.

”Votul de azi are o semnificație aparte pentru întreaga clasă politică. Mesajul lui este că începem reforma pensiilor speciale cu noi înșine. Arătăm în acest fel că avem voința și determinarea să eliminăm pensiile speciale ale parlamentarilor, înainte de a face același lucru cu alte categorii de pensii speciale.

O astfel de reformă ar așeza sistemul de pensii din țara noastră pe baze corecte, cu reguli unitare, aplicabile tuturor. Asta ne va permite să avem un sistem de pensii echitabil și sustenabil pe termen lung.”, a ținut să precizeze Marcel Ciolacu.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medic doctor consult pexels jpg
fructe frigider istock jpg
micel santorini 1993180 jpg
image png
pisica getty1 jpeg
living room1 getty jpeg
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
image
image