Sănătate
Pagina 15

Cea mai dăunătoare carne pentru intestine. Gastroenterologii nu o recomandă pentru consum
Multora dintre noi ni s-a întâmplat să resimțim o senzație de balonare și de indigestie după mesele la care am consumat carne. Iar, de cele mai multe ori, putem presupune că problema se datorează cantității consumate. În realitate, nu cantitatea poate fi problema, ci sortimentul precis de carne.
Sănătate
Munca și rețelele sociale ne afectează somnul. Avertismentul specialiștilor privind riscurile majore pentru sănătate
Timpul petrecut pe rețelele sociale și programul de muncă excesiv fac ca tot mai mulți oameni să doarmă mai puțin decât au nevoie. Specialiștii avertizează că sacrificarea orelor de odihnă pentru activitățile zilnice poate avea efecte serioase asupra sănătății, de la anxietate și depresie până la pr
Sănătate
Ceaiul care te ajută să renunți la fumat. Planta ascunsă care îți poate schimba viața fără medicamente
Pe măsură ce interesul pentru remedii naturale crește, o serie de plante mai puțin cunoscute în medicina convențională revin în atenția publicului. Printre acestea se numără pedicuța (Lycopodium clavatum), o specie folosită de secole în tradițiile populare pentru diverse disconforturi de sănătate. D
Sănătate
Rețeta care te-ar putea ajuta să slăbești până la 6 kilograme într-o lună. O vedetă din România a folosit-o cu succes
Dacă ți-ai propus să scapi de excesul de greutate, acest regim alimentar te-ar putea ajuta să îți atingi obiectivul. O vedetă din România l-a urmat și spune că a reușit să dea jos 6 kilograme într-o lună.
Sănătate
Cum îți dai seama dacă ai prea puțin magneziu în organism și unde duce această carență
De la sănătatea oaselor și funcționarea corectă a mușchilor până la reglarea stării de spirit și metabolismul energetic, magneziul joacă un rol-cheie în menținerea echilibrului corpului.
Sănătate
De ce răceala sau durerile sunt mai puternice seara. Explicațiile științifice
Ai observat că atunci când ești răcit, ai gripă sau orice altă afecțiune, simptomele par mai deranjante seara și noaptea? Nu este doar o impresie - corpul tău chiar percepe boala diferit în funcție de momentul zilei.
Sănătate
Ce poziții de somn sunt benefice și care îți pot afecta grav corpul
Modul în care dormim poate influența profund sănătatea noastră. Deși petrecem aproximativ o treime din viață odihnindu-ne, postura aleasă pe timpul somnului este adesea neglijată.
Sănătate
Obiceiuri nesănătoase de seară la care trebuie să renunți cât mai repede. Te fac să iei în greutate fără să realizezi
Chiar dacă ai grijă la alimentație și faci sport regulat, anumite comportamente de seară îți pot sabota eforturile și pot duce la creșterea în greutate.
Sănătate
O descoperire remarcabilă în medicină ar putea ajuta milioane de pacienți cu boli autoimune
O echipă de cercetători de la University College London a făcut un pas uriaş în înţelegerea modului în care organismul opreşte inflamaţia. Ei au identificat molecule minuscule, numite epoxi-oxilipine, care acţionează ca frâne naturale
Sănătate
De ce este bine să renunți la zahăr timp de 14 zile. Ce schimbări au loc în organism în această perioadă
Atunci când ne dorim să facem unele schimbări în rutina noastră și să adoptăm un stil de viață mai sănătos, un sfat comun pe care îl vom primi este să reducem consumul de zahăr. Iar de-a lungul primelor două săptămâni după ce renunțăm la zahăr, efectele se vor face resimțite în organism.
Sănătate
Ce se întâmplă dacă ai luat aspirină preventiv. Descoperirea care schimbă tot ce se știa despre această pastilă
Timp de decenii, aspirina a fost considerată un aliat de încredere în prevenirea infarctului și a accidentului vascular cerebral. Pentru milioane de oameni, administrarea zilnică a unei doze mici de aspirină a devenit un gest reflex, asociat cu ideea de protecție cardiovasculară.
Sănătate
De ce infecțiile respiratorii apar mai des iarna și cum îți poți susține imunitatea în mod natural
Odată cu instalarea sezonului rece, organismul este supus unor schimbări semnificative care afectează în mod direct sănătatea aparatului respirator.
Sănătate
Fructele care pot reduce inflamația, îmbunătăți sensibilitatea la insulină și susține sănătatea metabolică
Cireșele de aur, cunoscute și sub denumirea științifică Physalis peruviana, sunt fructe exotice apreciate nu doar pentru gustul dulce-acrișor, ci și pentru compușii bioactivi care le conferă proprietăți antioxidante, anti‑inflamatorii și metabolice.
Sănătate
Cantitatea de alcool pe care trebuie să o consumăm. Care este recomandarea Mihalei Bilic: „Beția constă într-o grămadă de contradicții”
Renumitul medic nutriționist Mihaela Bilic atrage atenția asupra unui aspect important din stilul de viață al anumitor persoane: consumul de alcool. Așa cum deja ne-a obișnuit de ani de zile, a revenit în mediul online cu un mesaj în care vorbește despre avantajele și dezavantajele consumului de alc
Sănătate
Obiceiul care te ajută să fii în formă, fără prea mult efort. Înlocuiește antrenamentele fizice intense, iar doctorul Mihail Pautov îl recomandă: „Mi-ar fi plăcut să îl descopăr la 20 de ani”
Pentru a fi în formă, nu este nevoie să fii un abonat fidel al sălilor de fitness sau să alergi kilometri întregi! O activitate fizică moderată reprezintă alternativa perfectă pentru un corp sănătos. Iată ce recomandă medicul!
Sănătate
Greșeala care sabotează orice dietă de slăbire. Celebra nutriționistă Cori Grămescu explică: „Poftele pentru zahăr și grăsimi devin incontrolabile”
Îți respecți rutina de antrenamente, mănânci sănătos, dar acul cântarului refuză să se miște? De vină ar putea fi un obicei, despre care nutriționista Cori Grămescu a vorbit recent. Iată ce îți sabotează procesul de slăbire, fără să îți dai seama!
Sănătate
Care este cel mai bun remediu împotriva gastritei și refluxului
Pentru persoanele care se confruntă frecvent cu arsuri la stomac, gastrită sau reflux gastroesofagian, perioada de după masă este adesea cea mai dificilă.
Sănătate
Dr. Vasi Rădulescu avertizează asupra riscurilor gerului năpraznic: „Nu e de joacă!” Cine trebuie să se protejeze mai mult în sezonul rece
Gerul năpraznic, care a pus stăpânire pe România, a adus temperaturi de până la -20 de grade Celsius și riscuri serioase pentru organism. Medicul Vasi Rădulescu a atras atenția asupra categoriilor de persoane cele mai vulnerabile în această perioadă.
Sănătate
Din ce se prepară ceaiul care te scapă de cârcei și ajută buna funcționare a inimii. Lidia Fecioru: „Oprește funcția de îmbătrânire”
Lidia Fecioru vine în atenția românilor cu câteva recomandări în materie de sănătate și frumusețe. Bioenergoterapeutul a explicat recent din ce se prepară ceaiul care întărește imunitatea, elimină cârceii, îmbunătățește funcționarea inimii și încetinește procesul de îmbătrânire.
Sănătate
Mihaela Bilic spune care este planta care accelerează metabolismul. Românii fug de ea, dar japonezii o consumă zi de zi
Mihaela Bilic, unul dintre cei mai titrați medici nutriționiști din România, apreciată pentru sfaturile în materie de sănătate și alimentație, vine cu noi informații referitoare la o plantă benefică pentru accelerarea metabolismului.
Sănătate
Cât de rapid „se întorc” kilogramele după tratamentul injectabil pentru slăbit?
Oamenii care renunță la injecțiile pentru slăbit recâștigă întreaga greutate pierdută în mai puțin de doi ani, arată un studiu de referință al Universității Oxford. Cercetătorii atarg atenția că ritmul de recâștigare este aproape de patru ori mai rapid
Sănătate
Ce sunt petele negre de pe ceapa roșie și cât sunt de periculoase
Ai observat vreodată pete negre pe ceapa roșie și te-ai întrebat dacă este sigur să o consumi? Aceste semne nu înseamnă întotdeauna murdărie – ele pot indica prezența unei ciuperci, care se dezvoltă în anumite condiții după recoltare.
Sănătate
„Frâna” microscopică din celule care decide când creștem și când ne oprim. Descoperire majoră cu impact asupra cancerului
O descoperire recentă a cercetătorilor australieni scoate la lumină un mecanism esențial din interiorul celulelor, care funcționează ca un comutator de siguranță pentru creștere.
Sănătate
Cât de bună este dieta adriatică și cât de diferită este față de cea mediterană
Dieta adriatică reprezintă o formă regională a binecunoscutei diete mediteraneene, practicată pe coastele Mării Adriatice, în țări precum Croația, Slovenia și Muntenegru
Sănătate
Nucile pot fi o „otravă tăcută”. 6 semne evidente că sunt alterate pe care majoritatea oamenilor le ignoră
Nucile se numără printre puținele alimente pe care le consumăm adesea cu încredere chiar și la luni bune după ce punga a fost deschisă. Nu mucegăiesc rapid, nu miros puternic și, la prima vedere, arată perfect normal.
Sănătate
Ți se crapă buzele iarna? Scrubul, preparat în casă, care le înmoaie rapid. Pentru pregătirea acestuia ai nevoie doar de două ingrediente
Buzele sunt adesea prima parte a feței care „trădează” schimbarea vremii. Uscăciunea apare brusc, fără avertisment, iar buzele crăpate pot deveni rapid dureroase și inestetice. Vestea bună? Există un remediu natural, simplu și extrem de eficient, pe care îl poți prepara chiar la tine acasă.
Sănătate
Ce spun psihologii despre cei care bârfesc și ce se întâmplă în creierul nostru când auzim: „Știi ce a făcut X?”
Bârfa ne însoțește aproape constant în viața de zi cu zi, de la discuțiile cu prietenii până la comentariile de birou sau pe rețelele sociale. Fraze precum „Știi ce a făcut X?” sau „Nu pot să cred că Y a spus asta” par inofensive,
Sănătate
Deficitul de potasiu. Cum îți afectează organismul și cum îl poți preveni
Potasiul este un mineral esențial pentru sănătatea organismului, având un rol vital în funcționarea mușchilor, nervilor și a inimii. De asemenea, el ajută la transportul nutrienților și eliminarea deșeurilor din celule.
Sănătate
Leguma banală care poate intoxica organismul. Dr. Virgiliu Stroescu: „S-a demonstrat”
Un aliment banal, prezent aproape zilnic în bucătăriile românilor, poate deveni periculos dacă este consumat fără limită. Medicul Virgiliu Stroescu a explicat public că morcovii, deși extrem de apreciați pentru beneficiile lor.
Sănătate
Alimentul pe care îl consideri sănătos, dar care poate crește glicemia. Mulți îl consumă în fiecare zi
Un produs alimentar adesea asociat cu un stil de viață echilibrat este consumat zilnic de un număr mare de persoane, fără a se lua întotdeauna în calcul impactul asupra glicemiei. Fructele uscate, apreciate pentru gust și pentru conținutul de nutrienți, pot provoca creșteri rapide ale nivelului de z
Sănătate