3 zile! Atât e perioada de incubație a Omicron. De ce e important să știm asta?

#Coronavirus

Conform unui studiu al Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA (CDC), perioada de incubație a variantei Omicron este de aproximativ de 3 zile, mai scurtă decât la Delta. Asta înseamnă că de la momentul în care ai intrat în contact cu o persoană pozitivă și până când încep și la tine să se manifeste simptomele vor trece, în medie, trei zile. De ce e importantă această informație, cu ce ne ajută ea? În primul rând - pentru a ști când să ne testăm.

Mare atenție la simptome în următoarele 3-4 zile de la contactul cu o persoană confirmată pozitiv!
Mare atenție la simptome în următoarele 3-4 zile de la contactul cu o persoană confirmată pozitiv!

Trebuie să ne testăm la debutul simptomelor

Specialiștii citați de Health.com spun că perioada de incubație dictează ziua cea mai potrivită pentru testare. Dacă te testezi mai devreme de 3 zile, când nu ai simptome, sau mai târziu de 5 zile, rezultatul testului ar putea fi fals negativ. „E bine să te testezi atunci când apar simptomele, adică la finalul perioadei de incubație. Momentul contează foarte mult. Poți să fi fost negativ dimineața și pozitiv seara sau a doua zi. Astfel, experții în sănătate ar putea să recomande, de acum, testarea în preajma celor 3 zile de la infectare”, explică epidemiologul Melissa Hawkins.

Ești contagios și în perioada de incubație

Mai trebuie să știi că sunt mari șanse să fii contagios și în perioada de incubație, chiar și în absența simptomelor. Un studiu publicat de Universitatea Boston arată că persoanele infectate cu COVID au fost mai contagioase cu două zile înainte și cu trei zile după apariția simptomelor. „E important de știut că, dacă ați intrat în contact cu o persoană pozitivă, cel mai bine e să stați acasă, în izolare, câteva zile, până când vă puteți face testul și afla dacă v-ați infectat. Atenție la simptome în toată această perioadă! Durerea de cap, de gât, rinoreea sunt semne de boală”, mai spune Melissa Hawkins.

Perioada de incubație a virusului nu are legătură cu cât ești de infecțios sau cât de puternice îți vor fi simptomele de boală. Acestea variază în funcție de alți factori, precum vârsta, starea de sănătate, dacă ești sau nu vaccinat.

Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net