Nutriționist: putem slăbi în carantină, fără să ne înfometăm. Iată regulile de bază!

Ultima actualizare:
Nutriționista Carmen Țenescu nu recomandă dietele rapide și drastice
Nutriționista Carmen Țenescu nu recomandă dietele rapide și drastice

Vine frigul, autoritățile ne recomandă să stăm mai mult prin case, că să evităm să ne infectăm cu noul coronavirus, stresul ne apasă din ce în ce mai mult după anul acesta complicat. E posibil să mai slăbim în aceste condiții? Nutriționista Carmen Țenescu vede partea plină a paharului și ne dă vești bune. Putem slăbi în izolare, tocmai pentru că putem controla ce, cum și când mâncăm. Iar vestea cu adevărat excelentă este că nu trebuie să ne înfometăm, dimpotrivă!

Nutriționista Carmen Țenescu ne asigură că putem slăbi chiar și în condițiile în care vom fi nevoiți să stăm mai mult în case, pentru a evita infectarea cu noul coronavirus. ”Statul în casă nu înseamnă că nu mai avem grijă de noi. Din contră, putem profita că suntem acasă și ne putem pregăti mesele, astfel încât să ținem cont de calitatea alimentelor. Totodată, ne putem disciplina din punctul de vedere al orelor la care mâncăm”, a declarat Carmen Țenescu într-un interviu pentru Click!

  • Care sunt cele mai frecvente greșeli pe care le fac oamenii când încep o dietă? Cum putem să le evităm?

Greșeala cea mai mare o reprezintă înfometarea. Oamenii cred că este nevoie să mănânci mult mai puțin ca să poți scăpa de kilogramele în plus. Total greșit. Este foarte important ce mănânci și cum combini alimentele. Nu sunt de acord cu înfometarea, deoarece organismul nostru are nevoie de calorii ca să poată funcționa corect. Caloriile înseamnă energie, înseamnă calitate (când vorbim de alimente), înseamnă mese sănătoase. Puțin nu înseamnă și bine pentru organism.

  • Care sunt cele mai frecvente greșeli care ne conduc spre acumularea de kilograme în plus? Cum le putem evita?

Mesele neregulate și puține, mâncarea pe fugă, calitatea alimentelor pe care le consumăm, sucurile din comerț, un consum mare de zahăr, lipsa răbdării etc. Le putem evita prin a ne stabili niște obiective, apoi pașii necesari spre atingerea lor.

  • Este suficient să facem câteva ajustări la felul în care mâncăm pentru a vedea rezultatele pe corpul nostru? Sau e nevoie de un plan de intervenție pe termen mai lung?

Depinde de câte kilogramare vrea fiecare să slăbească. Pentru 4-5 kg poți face câteva ajustări, modificări în alimentație, însă, dacă este nevoie să dai jos mai multe kilograme, este neapărat nevoie de un plan alimentar pe termen lung. Pentru că vorbim de un proces complex și complet.

  • Putem împăca și capra, și varza în timpul unei diete? Adică să mâncăm cu plăcere și să slăbim? Sau e musai să suferim?

Nu se pune problema de a suferi. Este vorba de adaptare, de schimbare și, în același timp, de echilibru. Da, poți să mănânci (adică să nu-ți fie foame) și să slăbești în același timp. Asta fac eu, de fapt, cu clienții mei. “Dietă” este mai mult un termen general, însă eu îi ajut să își schimbe în totalitate stilul de viață din punct de vedere alimentar.

  • Există cu adevărat alimente-minune pentru siluetă? Altfel spus, există alimente care ne ajută să slăbim?

Există într-adevăr câteva alimente ce au calorii puține și unele cu acele calorii “negative” (adică organismul consumă mai multe calorii să le digere decât caloriile de care beneficiază). Însă minunea se produce atunci când accepți schimbarea. Schimbarea orelor de masă, schimbarea alimentelor consumate, schimbarea la nivel psihologic – și anume că nu ții dietă, ci doar reorganizezi. Și da, există alimente ce te ajută la procesul de slăbire.

  • Ce putem face dacă ne-am îngrășat câteva kilograme în ultima perioadă, suficient cât să nu ne mai simțim confortabil în hainele noastre, dar nu vrem să intrăm la o dietă drastică și nici nu ne place să numărăm caloriile din farfurie?

În primul rând, să îți dorești cu adevărat! Câteva kilograme sunt ușor de dat jos, doar dacă ai o greutate mai mare… Dacă vorbim de o greutate în jur de 60-65 kg, acele câteva kilograme în plus pot reprezenta chiar și 2-3 luni de dietă. Așa cum am spus, nu sunt adepta dietelor drastice. Așa că poți începe prin eliminarea din meniul zilnic a tot ce înseamnă sucuri, snacks-uri, alune, covrigei etc. Apoi, îți organizezi mesele și ții cont de cât și ce mănânci. Și, dacă îți dorești cu adevărat, începi și câteva exerciții acasă - 30 de minute, de 4 ori pe săptămână, este suficient.


    Nutriționista Carmen Țenescu nu recomandă dietele rapide și drasticefoto: arhiva personală
Nutriționista Carmen Țenescu nu recomandă dietele rapide și drasticefoto: arhiva personală
  • Poți să ne dai câteva exemple de preparate ușoare, dar hrănitoare, potrivite pentru acest sfârșit de toamnă?

Putem să ne folosim, în primul rând,  de legumele specifice anotimpului (deoarece sunt bogate în nutrienții de care organismul nostru are nevoie): conopidă, sfeclă, dovleac, varză, țelină, dovlecei. Și le putem prepara sub orice formă, de la supe cremă, la ghiveci, tocănițe diverse. Și da, le putem adăuga și carne. Să nu uităm și de fructe: mere, pere, gutui, nuci; sunt pline de vitamine și cu multe beneficii. Cel mai bine e să le consumăm proaspete, dar sunt bune și coapte sau sub formă de compot (cu foarte puțin zahăr).

  • De obicei, toamna se vorbește despre creșterea imunității. Cum ne ajută alimentația în acest scop? Ce putem mânca pentru a deveni mai rezistenți în fața bolilor?

Din păcate, imunitatea nu este ceva ce poți obține în câteva zile sau câteva luni. Este vorba despre un proces ce durează o viață întreagă. Mereu trebuie să avem grijă la calitatea alimentelor consumate, la odihnă, la nivelul de hidratare din corp și nu în ultimul timp la stres. Este “boala” secolului și este indicat să avem are grijă la cum îi facem față.

Există anumite alimente care ajută sistemul nostru imunitar, cum ar fi fructele de pădure, iaurtul, spanacul, carnea slabă, migdalele, ardeiul gras, usturoiul, însă este nevoie de mai mult decât de o ajustare a alimentației. Este vorba de un echilibru general. Un stil de viață.

Citește și:

3 gustări sănătoase pentru pauza mare

Declanşează «salatiada» şi scapi de 2 kg într-o săptămână

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Planete, Pixabay (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi germania lindt dubai jpg
femei cu crucea in frunte obicei jpg
penthouse new york jpg
WhatsApp Image 2024 11 15 at 11 56 42 AM (1) jpeg
guadelupa shutterstock 2136226577 jpg
harta  drum expres jpg
targ craciun facebook jpg
Incendiu la un bloc din Piatra Neamț FOTO: ISU
image
actualitate.net
image
actualitate.net