Conținut scris de Ștefania Stancu

Pagina 7
Este iubit şi de stewardese jpeg
EXCLUSIV Am fost la piesa de teatru cu Florin Piersic. Medeea Marinescu, de pe scenă, direct la spital
Partenera de scenă a lui Florin Piersic a urcat luni seară, 10 februarie, pe scena TNB deşi nu se simţea prea bine. O răceală mai veche i-a dat de furcă Medeei Marinescu, iar după spectacolul „Străini în noapte”, a ajuns la spital, fără voce. În schimb, maestrul e în formă maximă, iar pe scenă a fost vioi. Sănătos tun, seniorul se pregăteşte de un turneu în Europa alături de simpatica actriţă.
Fiul Stelianei și mireasa lui au dansat 11 ore alături de invitați jpeg
Steliana Sima și-a însurat unicul băiat. Ce spune solista despre petrecerea de 11 ore
Petrecere mare în familia îndrăgitei cântărețe de muzică populară Steliana Sima (55 de ani). Unicul ei fiu, Cătălin (30 de ani), s-a căsătorit în weekend cu aleasa lui, Laura (30 de ani), după o relație de zece ani. Cununia religioasă a avut loc la Biserica „Sf. Ilie Rahova” și a fost oficiată de un sobor de 11 preoți, în frunte cu Părintele Irineu.
cristiana copos maidanez max jpeg
EXCLUSIV Cristiana Copos îi plătește maidanezului Max cazare la hotel. Totul despre drama care îi leagă
Fosta soţie a lui George Copos a rămas marcată de povestea lui Max, un câine maidanez care şi-a făcut veacul cu stăpâna lui ani buni, lângă cofetăria Ana Pan din Dorobanţi. Din păcate, femeia a murit de curând, iar căţeluşul a rămas ”orfan”. Cristiana Copos l-a dus la un hotel special, îi asigură hrana şi alte costuri, însă îşi doreşte să îi găsească un stăpân care să-l mângâie şi să-l iubească.
Fetița lui Carmen Trandafir, Ana, o adoră pe cățelușa lor din rasa Cavalier King Charles Spaniel jpeg
INTERVIU Carmen Trandafir a împlinit 45 de ani. Ce adolescentă frumoasă s-a făcut fiica ei și a lui Emil Grădinescu!
Carmen Trandafir, solista cu voce suavă din muzica ușoară românească, a împlinit vârsta de 45 de ani pe 4 februarie. Carmen Trandafir nu își dorește cadouri materiale, pentru că are o familie de nota zece, iar acesta e cel mai important dar pentru ea. Carmen Trandafir a povestit, în exclusivitate pentru Click!, cum își petrece aniversarea și cum se menține tânără.
sitemarioara murarescu site jpeg
EXCLUSIV Șase ani fără Marioara Murărescu. Iată ce mai fac fiul și nepotul doamnei de la «Tezaur Folcloric»!
La şase ani de la moartea regretatei realizatoare tv Marioara Murărescu, unicul ei fiu, Petre, face dezvăluiri pentru Click!. „S-au împlinit şase ani de când mama nu mai este. Îmi este tare dor de ea, mi se întâmplă să o visez în scene din copilărie”, ne-a spus băiatul doamnei de la „Tezaur Folcloric” (TVR 1).
Maria Cârneci, alături de soțul ei, Romulus Petrescu, aici într o fotografie de arhivă  Ei au avut o căsnicie de 36 de ani
Maria Cârneci și-a anulat cântările. Artista nu poate trece peste pierderea soțului
Au trecut trei luni de când soțul ei s-a stins, însă Maria Cârneci încă nu poate accepta că persoana iubită a dispărut din viața ei. Solista de muzică populară încă nu se simte pregătită să urce pe scenă, motiv pentru care a refuzat anumite cântări. Artista a povestit la Antena Stars despre ultimele clipe de viață ale bărbatului cu care a avut o căsnicie de 40 de ani.
Cătălin și Luiza s au cununat civil în 2014 jpeg
Cătălin Zmărăndescu, tată pentru a patra oară: «Soția mea are pofte foarte ciudate. M-a nenorocit»
Cătălin Zmărăndescu va fi tată pentru a patra oară. La finalul acestei veri, fostul luptăror își va ține în brațe bebelușul, căci soția sa, Luiza, este din nou însărcinată. Culmea, Zmărăndescu își dorește tot fetiță!
Grațiela și Andrei Duban, alături de fiul lor, Armin jpeg
Andrei Duban nu mai rezistă fără soția sa, plecată Survivor. Prin ce chinuri trece în rolul de tătic
De aproape două săptămâni este și tată, și mamă pentru fiul său, după ce soția lui, Grațiela, a acceptat să facă parte din reality-show-ul ”Survivor”, de la Kanal D. Andrei Duban a învățat să facă mâncare, să spele farfurii, să îi taie unghiile copilașului și să se ocupe de toate activitățile micuțului.
elena gheorghe jpeg
Moment emoționant cu lacrimi de fericire! Evenimentul care a marcat-o pe Elena Gheorghe
Elena Gheorghe, cu toată familia la munte. Toată gașca a făcut furori pe pârtie, s-au dat cu colacul, cu schiurile iar seara l-au serbat pe tatăl lor.
lora mama jpeg
«Acum două luni, mama Lorei se simțea bine, am ieșit cu toții la restaurant»
Lora trece prin clipe cumplite. Mama ei a murit după o lungă luptă cu cancerul, iar duminică, 26 ianuarie, artista a făcut anunțul dureros pe Facebook. Click! a aflat că femeia se trata la un spital din București și lupta cu toată forța cu necruțătoara maladie. Mai mult, apropiații spun că acum două luni Mihaela Petrescu se simțea mai bine.
Marius Crăciun deține Centura Neagră la karate și antrenează juniorii jpeg
Marius Crăciun, câștigătorul de la «Ferma», s-a întors la vechiul loc de muncă. Pe ce a cheltuit cei 50.000 de euro
Marius Crăciun este alt om la un an de când a câștigat reality-show-ul „Ferma – Un nou început” de la PRO TV. Simpaticul piteștean în vârstă de 24 de ani a câștigat premiul cel mare în valoare de 50.000 de euro, iar cu banii a achitat datoriile părinților și și-a cumpărat o casă. Marius Crăciun ne-a oferit un interviu în care a povestit despre munca pe care o face cu drag și despre relațiile cu foștii concurenți din reality-show.
rodica topescu mama jpeg
Mama Cristinei Țopescu, copleșită de durere la căpătâiul fiicei. «Iubirea vieții mele»
Sicriul cu trupul neînsuflețit al Cristinei Țopescu a fost depus, miercuri, la capela Cimitirului Bellu din Capitală. Au venit s-o plângă membrii familiei și colegii de breaslă. Printre multe chipuri îndurerate, mama Cristinei, cu ochii secați de lacrimi și cu capul acoperit cu un șal negru. Rodica Țopescu a adus o coroană de gerbere roșii, cu mesajul ”Iubirea vieții mele! Mămica”.
s24 4 jpeg
Şi ei au avut acelaşi sfârşit precum Cristina Ţopescu: au murit singuri
Nu doar Cristina Ţopescu a murit singură în casă! Mai multe vedete autohtone au avut parte de aceeaşi soartă tristă: Gică Petrescu, Jean Constantin, Stela Popescu, Israela şi Andrei Gheorghe s-au stins singuri şi fără lumânare.
Cei doi copii ai  Sandei Ladoşi, la o  întâlnire cu Măruţă jpeg
EXCLUSIV Sanda Ladoși, totul despre noua ei viață: «Este foarte periculos ceea ce fac»
Vârsta este doar un număr. Ne demonstrează acest lucru Sanda Ladoşi (50 de ani) care, de un an şi jumătate, face acrobaţii periculoase la circ. Recent, de Revelion, a uluit pe toată lumea când a apărut în spectacolul „Bucureşti, je t’aime!”, cântând suspendată la 6 metri înălţime.
marcel toader fiu jpeg
EXCLUSIV Fiul lui Marcel Toader, copleșit după moartea tatălui: «Am grijă de bunica, de mormânt și de parastase»
Luna viitoare se pregătește să-i facă tatălui său parastasul de șase luni. Maximilian, fiul lui Marcel Toader, un tânăr în vârstă de 22 de ani, a învățat prea devreme aceste obiceiuri și încearcă să se resemneze cu suferința. Lui Max încă nu-i vine să creadă că tatăl său nu mai trăiește, însă încearcă să meargă înainte și să își clădească un viitor.
sala evenimente angela rusu jpeg
Soțul Angelei Rusu, după incendiul care le-a mistuit sala de evenimente: «Suntem devastați»
Sărbătorile vor fi triste pentru solista de muzică populară Angela Rusu și soțul ei, Marius Moldovan. Afacerea în care au investit 650.000 de euro, o sală de evenimente, s-a făcut scrum, într-un oră, în urma unui incendiu devastator. Soțul artistei a oferit, pentru Click!, primele declarații.
Laurențiu Dobre a lansat pantalonii cu turul lăsat jpeg
Laurențiu Dobre, românul care îmbracă vedetele din America: «Am luat totul de la zero»
În șase ani a reușit să clădească un business de succes de care s-a auzit și în străinătate. Laurențiu Dobre este reprezentantul HardCore Fashion România, iar hainele realizate de el au cucerit oamenii obișnuiți și personalități din mediul autohton și, mai ales, de peste hotare. Românul nostru a ajuns să fie căutat de către stiliștii și editorii revistelor de modă. Țelul său pentru anul următor este să se extindă și mai mult. Click! îți prezintă povestea de succes a lui Laurențiu Dobre!
oana roman 7 jpeg
Oana Roman, model pentru colecția de rochii pe care o lansează. Are ținute și pentru femei cu forme
Pentru Oana Roman, anul 2019 a fost cel al reușitelor pe toate planurile. Vedeta și-a cumpărat o casă superbă în Pipera, unde s-a mutat cu familia sa, iar acum se pregătește să lanseze o colecție de rochii în cadrul Bucharest Fashion Week. Creațiile vor fi și pentru femei cu forme.
emil constantinescu 0 jpeg
EXCLUSIV Emil Constantinescu: «Nu am fost nici un tată, nici un bunic prea bun»
Fost președinte al României în perioada 1996-2000, Emil Constantinescu a împlinit 80 de ani la 19 noiembrie și a fost sărbătorit la Ateneu, în cadrul unui eveniment fastuos. Cel mai emoționant moment a fost când nepoata de nici 18 ani a fostului președinte a urcat pe scenă și i-a făcut o dedicație la chitară clasică. Emil Constantinescu a dezvăluit în exclusivitate pentru Click! cum s-a simțit în acele momente și a explicat de ce nu a fost nici un tată, nici un bunic prea bun.
Adriana Bahmuțeanu jpeg
EXCLUSIV Cum s-au împăcat Prigoană și Bahmuțeanu: «Am avut 80 de procese și plângeri penale»
Nici mai mult, nici mai puțin de 80 de procese și plângeri penale! Atât a ”împărțit” cel mai controversat cuplu din showbiz: Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu. Acum relația dintre ei s-a mai detensionat, iar cei doi băieți pe care îi au împreună stau mai mult la tatăl lor. Vedeta tv ne-a povestit cum ajunsese să meargă la tribunal ca acasă.
2 1515 2 jpeg
Fiul lui Leo Iorga, declaraţii emoţionante: «Tata şi-a terminat misiunea pe lumea asta»
Vestea că Leo Iorga s-a stins din viaţă la vârsta de 54 de ani a întristat o ţară întreagă. După o luptă de aproape 9 ani cu cancerul, iată că boala ni l-a furat dintre noi pe Leo Iorga, fostul solist al trupei Compact. Dar tragedia aceasta face parte dintr-o serie care a urmărit membrii trupei de-a lungul anilor.
a112 13 11 jpeg
Anca Serea şi Adi Sînă s-au mutat cu cei şase copii într-o vilă de 500.000 de euro
Când ai o familie numeroasă, niciodată nu îţi ajunge spaţiul. Aşa s-a întâmplat şi în cazul Ancăi Serea şi al lui Adi Sînă, care de curând şi-au schimbat locuinţa. Au plecat cu cei şase copilaşi ai lor dintr-o casă cochetă din Cernica într-o vilă mai spaţioasă situată în Pipera. Deocamdată locuiesc cu chirie şi se gândesc să o cumpere doar dacă cei mici se vor acomoda în imobilul al cărui preţ este de jumătate de milion de euro.
f16 4 jpeg
Cele mai ieftine trucuri de frumuseţe de la Elena Merişoreanu, Steliana Sima şi Marioara Man. «Bătăile pentru guşuliță şi zaţul de cafea fac minuni»
Talentate, familiste convinse şi frumoase, deşi nu mai sunt demult la prima tinereţe. Elena Merişoreanu, Steliana Sima şi Marioara Man ne-au împărtăşit din secretele frumuseţii lor. Doamna Mery ne-a spus cum reuşeşte să aibă un ten fără riduri şi părul mereu aranjat, Steliana Sima are un zâmbet perfect, gene foarte lungi şi părul nevopsit, iar Marioara are un ten catifelat şi o siluetă de viespe.
6 1 4col jpeg
El tatuează cu mâna bionică!
Are 33 de ani, s-a născut în Franţa şi este pasionat de arta tatuajelor încă din adolescenţă. Realizează tatuaje cu un grad de dificultate mare, însă operele lui sunt cu adevărat speciale deoarece sunt realizate cu ajutorul unei mâini bionice. JC Sheitan Tenet tatuează cu ajutorul unei proteze după ce a rămas fără braţul drept la vârsta de 10 ani.
7 buna jpeg
Unul dintre cei mai tatuaţi oameni din lume s-a îndrăgostit de România: «Îmi plac sarmalele, ţuica şi micii»
Are 41 de ani, 3 case şi corpul plin de tatuaje, implanturi dermale, piercinguri şi cercei. Celebrul artist tatuator originar din Venezuela, Emilio Gonzalez, se află în România unde va participa la Convenţia Intrernaţională a Artiştilor Tatuatori din acest weekend şi a oferit un interviu exclusiv pentru Click!
untitled 1 0 jpeg
Ce flăcăi musculoși au Nadia Comăneci și Mihaela Rădulescu! Ce sporturi au ales să practice copiii vedetelor
Sunt părinţi de băieţi şi se pot considera mândri de ei. Ayan, fiul Mihaelei Rădulescu, are o listă de 15 sporturi pe care le practică şi are un trup parcă sculptat. Dylan, fiul Nadiei Comăneci, este pasionat de gimnastică şi participă la concursuri, iar Alexandru, fiul cel mare al lui Dan Bittman, e pasionat de sporturile nautice.
12 13 vedete 1 jpeg
Daniela Crudu, în cea mai cuminte ținută. Și-a ascuns silicoanele și a purtat coroniță de regină
După o absenţă îndelungată de pe podiumul de prezentare, iată că Daniela Crudu a revenit la rolul care a consacrat-o, cel de manechin. Dacă înainte eram obişnuiţi cu ea să-şi etaleze silicoanele, iată că, zilele trecute, diva a îmbrăcat o rochie de regină, care i-a acoperit în întregime investiţia de la nivelul bustului.
12 13 baza elena merisoreanu jpeg
Elena Merișoreanu, de la spital, direct pe scenă. A suferit două operații
Interpreta de muzică populară va împlini 73 de ani pe 5 noiembrie, dar nu stă locului o clipă. Nici măcar ruptura de ligamente de la picior nu a făcut-o pe Elena Merișoreanu să se mai odihnească.
v212 sot jpeg
Nicoleta Voica a slăbit 35 kg, iar soțul îi calculează toată mâncarea! Cum arată meniul
Stilul de viaţă sănătos i-a schimbat tonusul Nicoletei Voica. Celebra cântăreaţă de muzică populară a reuşit să slăbească peste 35 de kilograme, însă cel care o ajută să se menţină şi să fenteze trecerea timpului este soţul ei, Alin Bagiu. Acesta are grijă de tot ce îşi pune zilnic în farfurie artista şi ţine ca totul să fie sănătos. ”Mânânc totul bio, din grădina socrilor” ne-a spus artista.
n114 central catrinel si steve jpeg
EXCLUSIV Catrinel Sandu, totul despre nunta cu iubitul american: «Am închiriat un hotel întreg doar pentru noi»
După aproape doi ani de relaţie cu medicul stomatolog Steve Schroeter (46 de ani), Catrinel Sandu (42 de ani) se pregăteşte de nuntă, pe 11 noiembrie, în Florida, SUA. Fosta prezentatoare tv şi-a invitat prietenele din România şi a închiriat un hotel întreg în Sarasota, unde va face o megapetrecere de trei zile şi trei nopţi.