Cezara Munteanu, mesaj dur! Ce spune despre emisiunile din România: „Promovează incultura și prostia”
Astăzi vă facem cunoştinţă cu Cezara Munteanu, prezentatoarea emisiunii “Dragoste de România” de la Metropola TV.
Are 28 de ani, este originară din Botoşani, a studiat muzica, actoria şi de doi ani a debutat şi pe micile ecrane.
„Mi-am dorit să lucrez în televiziune”
Cum ai început să cochetezi cu televiziunea?
Am început să lucrez în televiziune, la Metropola TV, în plină pandemie, în noiembrie 2020. Nimic nu este întâmplător şi iată că nici colaborarea mea cu această televiziune nu este întâmplătoare. Am fost omul potrivit la locul potrivit.
Bun venit pe micile ecrane! Ce emisiune prezinţi şi ce doreşti să realizezi cu ea?
Sunt fericită că fac parte dintr-o echipă minunată. Mereu mi-am dorit să lucrez în televiziune, dar îmi era frică de compromis. Recunosc că multe emisiuni ce sunt în general la televizor îmi displac, pentru că promovează nonvalorile, incultura, prostia şi urâtul.
Ştiu că eşti şi actriţă...
Da. Aceasta este meseria mea de bază. În prezent mă puteţi vedea în spectacolul „Viespea”, regizat de Liviu Chiţu, în care joc alături de Ioana Ginghină la Teatrul 4Teen, cel mai nou teatru independent din Bucureşti. Pe reţelele sociale anunţăm de fiecare dată când se joacă spectacolul. De asemenea, mă puteţi vedea în „Wanted”, spectacol de Commedia Dell’Arte, în rolul Speloncinei. Tot pe internet aflaţi mai multe despre data şi locul în care se joacă.
Ce face Cezara Munteanu, atunci când nu este pe micul ecran
Ce faci atunci când nu lucrezi pentru emisiune?
În celelalte zile ale săptămânii fie sunt la repetiţii, filmări pentru reclame, seriale, castinguri şi tot ce mai ţine de viaţa aceasta tumultuoasă de artist. În prima parte a zilei predau cursuri de dezvoltare personală prin tehnici teatrale, iar seara fie sunt pe scenă, fie în public. În plus, lucrez şi pentru Asociaţia 4Teen Art Association, cu care facem proiecte prin care venim în ajutorul tinerilor pe partea de artă, cultură şi dezvoltare personală. Vă dau exemplu proiectul: „Limba Română promovată prin artă pentru tineri”.
Ştiu că îndrăgeşti şi muzica...
Da. Iubesc muzica frumoasă şi de calitate! Mereu ascult şi cânt muzică pentru că îmi dă o stare de bine. Am început să cânt la pian la vârsta de 7 ani, atunci când am intrat la Liceul de artă „Ştefan Luchian”. A fost o educaţie extrem de benefică pe care am putut să o primesc, faptul că ştiu limbajul muzical, că am crescut ascultând concerte simfonice, studiind la pian, învăţând despre marii compozitori ai lumii m-a ajutat să am o cultură muzicală. Sunt un om cu o ureche extrem de sensibilă, apreciez şi iubesc liniştea şi îmi provoacă un mare dezgust muzica de proastă calitate.
„Nu mai am timp de studiu la pian”
Nu o pot asculta nici măcar în glumă, pentru că nu cred că se poate glumi cu ceea ce le oferim minţii şi sufletului nostru. Dacă oamenii ar înţelege cât de mult i-ar ajuta în dezvoltarea lor să asculte Mozart, Beethoven, Bach etc., cred că lumea ar fi un loc mai bun. Acum, din păcate, nu mai am timp de studiu la pian, însă mărturisesc că în acest an mi-am propus să îmi fac timp pentru asta, deoarece pianul este locul meu de refugiu. Atunci când sunt cea mai tristă cânt la pian, atunci când sunt fericită cânt la pian. Forţa care se emană în Univers prin apăsarea unei clape este fascinantă.
Ce alte pasiuni te definesc?
Călătoriile! Îmi doresc să văd întreaga lume. De asemenea, mă pasionează partea de creator de conţinut şi tot ce înseamnă social media. Îmi place să creez fotografii, poveşti, filme. E o altă zonă în care îmi pot exploata creativitatea şi îmi face plăcere. O altă pasiune pe care o am este gătitul. Am moştenit-o de la bunica mea şi simt că prin asta mă conectez cu ea. Gătitul pentru mine este terapeutic, este ca un ritual, care m-a ajutat enorm în perioada pandemiei, când am şi lansat un canal de YouTube unde împărtăşesc şi reţete, „Cooking with Cezara”. Îmi mai plac plimbările prin natură, timpul petrecut cu familia şi cu oamenii dragi mie, îmi place să citesc, să scriu...