Aşa prepari uşor dulceaţa de pere!

Aşa prepari uşor dulceaţa de pere!

Ultima actualizare:

Din numai patru ingrediente poţi prepara cea mai bună dulceaţă de sezon, perfectă pentru deserturi şi mic-dejunuri care îţi înseninează zilele.

image

Şi în acest sezon, te poţi bucura din plin de gustul perelor, dar şi de efectele lor benefice. N-ar trebui să lipsească din alimentaţia persoanelor care suferă de anemie sau care au un sistem imunitar slăbit. Au o cantitate însemnată de potasiu, un mineral care ajută la prevenirea bătăilor neregulate ale inimii. Nu trebuie neglijate nici dozele importante de vitamina K, esenţială pentru coagularea sângelui, sau vitamina A necesară pentru o privire ageră.

Ingrediente pentru patru borcane

1 kg pere

1 kg zahăr

1-2 plic zahăr vanilat

zeama de la o jumătate de lămâie

Cum să faci dulceaţă de pere

Alegi pere mici, le cureţi de coajă şi le îndepărtezi sâmburii. Pentru a evita înnegrirea lor în timpul curăţării, le pui într-un castron cu apă şi puţină sare.

Vezi şi: Tartă cu pere

Între timp, amesteci zahărul cu apa şi le pui la fiert. Când perele sunt curăţate, siropul ar trebui să fie legat. Pui perele în sirop şi, după zece minute, le aşezi pe foc.

Când siropul se leagă iarăşi, adaugi zahărul vanilat şi zeama de lămâie.

Pont

Pentru a verifica dacă s-a legat siropul, pui câteva picături pe o farfurioară şi observi consistenţa după răcire.

Te-ar mai putea interesa: Pere coapte cu nuci, simplu de făcut

Transferi dulceaţa răcită în borcane călduţe şi le închizi bine, cu capace.

FOTO: Shutterstock



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
sadvis andaluz jpg
homemade pear galette pie with almond leaves fresh ripe green pears jpg
rulada de dovleac cu crema de branza jpg
chiftele de cuurcan jpg
Noah Wyle jpg
supa crema de varza rosie jpg
placinta cu varza jpg
piure vecteezy jpg
image
image