Cum să îți mărești buzele acasă, fără să fie nevoie să apelezi la medicul estetician. Cel mai simplu truc

Buzele mari sunt un simbol al senzualităţii şi feminităţii, astfel că multe dintre noi ne dorim să avem buzele mai mari și, chiar dacă natura nu a fost generoasă cu noi, putem obține acest efect cu ajutorul machiajului. Iată câteva trucuri pe care poți să le încerci acasă.

Cum să îți mărești buzele acasă cu ajutorul machajului / Foto: Piabay
Cum să îți mărești buzele acasă cu ajutorul machajului / Foto: Piabay

De-a lungul timpului, buzele mari şi voluminoase au ocupat un loc important în rândul preferinţelor exprimate de majoritatea femeilor. În cazul în care și tu visezi de multă vreme la un zâmbet senzual, află că putem crea singure efectul unor buze mai mari cu ajutorul produselor din trusa noastră de machiaj. Iată câteva trucuri.

Creionul de buze

Cu siguranță și tu te-ai gândit prima dată la creionul de buze. Cu ajutorul acestuia și al unui ruj în aceeași nuanță putem oferi un volum neașteptat buzelor. Pe lângă faptul că putem schimba forma, cu o depășire de câțiva mm, oferim și un aspect mult mai plin și voluminos. Ai însă grijă ca rujul și creionul să fie în aceeași nuanță, altfel conturul va ieși prea mult în evidență.

Iluminator pe arcul lui cupidon 

Arcul lui Cupidon reprezintă adâncitura aflată pe mijlocul buzei superioare, trăsătură pe care o poţi accentua prin intermediul unui iluminator lichid sau sub formă de pudră. Nu toate femeile au Arcul lui Cupidon, însă cele care se bucură de acest detaliu pot profita de prezența lui. Puțin iluminator în această zonă a feței oferă imediat un volum mai mare asupra buzelor.

Tratamente care măresc volumul

Au apărut diferite balsamuri, rujuri şi glossuri care promit să mărească optic volumul buzelor, iar printre acestea se numără și glossurile mentolate, care dau o senzaţie uşoară de usturime imediat după aplicare, datorită substanţelor iritante din compoziţie. În acest fel, vasele de sânge vor fi puternic vascularizate, creând un efect temporar de mărire.

Gloss-ul 

Aplicarea unui luciu de buze peste ruj este ultimul pas pe care trebuie să-l urmezi atunci când vrei să obții un efect intens de mărire a buzelor. Atenție! Nu pe toată suprafața buzelor, ci doar în centru, atât pe buza superioară, cât și pe cea inferioară. În acest fel, lumina se reflectă în gloss și oferă senzația de oglindă și totodată buze voluminoase.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1 despartire zodii jpg jpeg
1 pilaf sarbesc jpg jpeg
cub horoscop 2 gif
longevitate
femeie bucatarie istock jpg
image png
Al I Cuza jpg
cub horoscop 1 gif
image
actualitate.net
image
actualitate.net