Mănâncă aceste alimente în fiecare zi ca să slăbeşti

Mănâncă aceste alimente în fiecare zi ca să slăbeşti

Ultima actualizare:
linte leguminoase jpeg

Potrivit unei cercetări recente publicată în „Jurnalul de Nutriţie Clinică“, există câteva alimente care ar putea fi cheia în menţinerea siluetei. Sunt trei la număr şi au şi numeroase beneficii pentru sănătate.

Cercetarea a analizat 21 de studii clinice la care au participat peste 900 de persoane. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că o cană cu linte sau cu năut ori fasole, consumată în fiecare zi, favorizează slăbirea.

De ce să mănânci fasole

Beneficiile consumului alimentelor boabe sunt extinse. Chiar dacă nu vrei neapărat să pierzi în greutate, există o mulţime de motive ca să incluzi lintea, năutul şi fasolea în meniul zilnic. Fasolele sunt unele dintre alimentele care conţin o combinaţie de fibre, proteine ​​şi carbohidraţi complecşi. Această combinaţie îţi dă senzaţia de saţietate, înhibă poftele şi te ajută să scapi de kilogramele în plus. Fibrele previn absorbţia caloriilor, în timp ce mineralele, vitaminele şi antioxidanţii prezenţi în legumele boabe ţin la distanţă cancerul, diabetul şi bolile cardiace.

Citeste mai mult pe clickpentrufemei.ro

Citeste mai mult pe clickpentrufemei.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
gutui coapte cu frisca si fistic jpg
salata desert jpg
1 carne de vita la gratar png png
salata de zuchini jpg
pui cu masline jpg
Viorica de la Clejani jpg
briose cu gutui jpg
Elwira Petre jpg
image
image