Salată dietetică cu somon
Salata dietetică cu somon se prepară rapid și este ideală atunci când vrei ceva gustos și sănătos.

Ingrediente
400 g file de somon
200 g salată verde
1 lămâie
100 g baby spanac
200 g roșii cherry
1 castravete mic
1 linguriță muștar
100 g buchețele de broccoli
1 lingură ulei de măsline
sare
piper
Mod de preparare
Speli peștele, îl ștergi cu prosoape de hârtie și îl condimentezi cu sare, piper și zeama de la jumătate de lămâie. Îl așezi într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Coci somonul în cuptorul preîncălzit, timp 15-18 minute, până se pătrunde bine și se rumeneșteușor. Îl scoți și îl lași să se răcească puțin, apoi îl rupi bucăți potrivite.
Speli salata verde, spanacul și roșiile cherry. Rupi frunzele mai mari, tai roșiile jumătăți și feliezi castravetele subțire. Opărești buchețelele de broccoli 2 minute în apă clocotită cu puțină sare, apoi le treci prin apă rece și le lași la scurs.
Amesteci într-un bol uleiul de măsline cu muștarul, zeama de la cealaltă jumătate de lămâie, sare și piper, până obții un dressing lejer.
Așezi într-un bol mare salata verde, spanacul, roșiile, castravetele și broccoli. Adaugi bucățile de somon și torni dressingul deasupra. Servești salata imediat, cu felii de lămâie alături.



































