Supă-cremă de conopidă

Supă-cremă de conopidă

Ultima actualizare:
3 supa crema de conopida jpg jpeg

O supă-cremă cu mirodenii şi conopidă pregătită în două feluri, pentru un gust mai deosebit.

De ce ai nevoie ca să prepari supă-cremă de conopidă

1 căpăţână mare de conopidă 3 linguri de unt ghee sau ulei de măsline 2 căni (500 ml) apă 400 ml lapte de cocos 1 linguriţă de şofran sare piper 1/2 linguriţă de ghimbir 1/2 pudră de usturoi opţional, o lingură de smântână şi verdeaţă

Cum prepari supă-cremă de conopidă

Încălzeşti cuptorul la 190 grade C. Tai  conopida în bucăţi de mărimea dumicaţilor. Pui 1/2 din cantitatea de conopidă într-o tavă, o ungi cu unt ghee sau o stropeşti cu ulei, amesteci ca să se combine, şi aranjeaz-o într-un singur strat. Dă tava la cuptor până devine aurie, 20 - 25 minute. Între timp, începi să pregăteşti supa. Pui restul de conopidă într-o oală.

Adaugi apa, laptele de cocos, şofran, sare, ghimbir, pudra de usturoi şi piper, amesteci ca să se combine şi le fierbi la foc mediu-mare. Când dă în clocot, acoperi şi reduci focul, lăsând să fiarbă până se înmoaie conopida, circa 15-20 minute. În acest moment, conopida din cuptor ar trebui să fie gata. Păstrezi cât doreşti pentru a pune deasupra supei pentru ornare şi adaugi restul de conopidă coaptă în oală.

Iei de pe foc şi pasezi cu blenderul, apoi pui deasupra conopida păstrată. Opţional, poţi să adaugi o lingură de smântână şi să ornezi cu verdeaţă.

Sursa: https://www.thekitchn.com

https://www.thekitchn.com



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
briose cu piersici jpg
tagliatele cu creveti si pui jpg
inghetata de zmeura jpg
pizza napoletana jpg
risotto italian cu galbiori jpg
friganele cu piersici coapte jpg
focaccia cu rozmarin, masline si rosii uscate jpg
image
image