Câți bani avea Marian Vanghelie în '93. Era cel mai bogat om din România? „Nu știu câți aveau banii ăștia la vremea respectivă”
Marian Vanghelie, fostul primar al Sectorului 5, a fost invitat recent în podcast-ul „Un podcast mișto” cu Bursucu, unde a făcut o serie de dezvăluiri. Printre altele, politicianul a dezvăluit câți bani avea în anul 1993. Era Marian Vanghelie cel mai bogat om din România la vremea respectivă?

Marian Vanghelie a fost invitat recent în podcast-ul lui Bursucu unde a dezvăluit câți bani deținea la începutul anilor '90. Fostul primar al Sectorului 5 a precizat că vindea la vremea respectivă diferite produse și deținea mai multe magazine.
„Nu știu câți în 93 aveau 25 de milioane de dolari. Nu știu câți aveau banii ăștia la vremea respectivă. Când spun asta, nu însemna că aveam banii în cont, total cu mărfuri și cu proprietăți. Ce aveam total. Deci, vindeam în angro cantități foarte mari de mărfuri, de la borne de mașină, până la frigidere. De la frigidere, până la frigidere industriale. Tot ceea ce vezi, de la usturoi preambalat la parfmuri. A avut, la un moment dat, 20 și ceva de magazine. Când spun magazine, mă refer la chioșcuri cu magazine”, a spus Marian Vanghelie, în podcast-ul lui Bursucu.
Ce spune despre alegerile din mai
În cadrul aceluiași podcast, fostul primar al sectorului 5 a susținut că alegerile din mai ar putea fi amânate până în luna decembrie, precizând că deține informații despre planurile secrete de la vârful statului.
„Oamenii vor să trăiască bine, vor un lider care să ia decizii. De la sănătate până la pensionarii ăia amărâți care nu au bani nici de medicamente. Ce ziceți dacă, să presupunem, se fac alegeri și nu sunt recunoscute de către Washington? Macron oricum în câteva luni pleacă acasă, restul sunt povești. Cred că vor fi niște arestări în România privitor la tot ce s-a trimis prin noi, armament pentru Ucraina, sunt niște oameni importanți din România. Sunt și persoane politice și din instituții de forță și foști instituții de formă.
Am informații serioase, nu de la cineva care îi transportă sacoșa lui Trump. Bolojan ar mai vrea să amâne alegerile și să le facă în decembrie, ca să îl facă președinte pe Antonescu. Ăsta e un alt joc. Se vor întâmpla lucruri inedite. Se vor încurca lucrurile rău, rău, rău. Vedem cine rămâne nearestat”, a mai spus Marian Vanghelie.
Ce avere avea înainte de a fi reales în 2012
Marian Vanghelie a devenit cunoscut între anii 2000 și 2015, în vremea în care a fost primarul Sectorului 5 din Capitală. Deși mandatul său ar fi trebuit să fie valabil până în 2016, cu un an înainte, politicianul a fost reținut într-un dosar de corupție. Înainte de a fi reales, în 2012, și-a depus ultima declarație de avere, așa cum prevede legea.
Fostul edil avea o casă de 108 mp, un apartament de 110 metri pătrați, achiziționate în 2001 şi, respectiv, 2008, prin contract de vânzare cumpărare. Marian Vanghelie mai avea în 2012 şi un autoturism, marcă Mercedes, cumpărat în anul 2000, dar și locuința de pe Bd. Dacia.
Avea nu mai puțin de 5 ceasuri, în valoare de 70.000 de euro, cumpărate în anii 1997, 1998, 2000, 2005 şi 2009. Deținea și 5 tablouri de 85.000 de euro, luate între anii 1994 și 1998. În vremea în care era edil, avea un salariu de 55.896 de lei pe an, respectiv 4.658 de lei pe lună. Nu avea datorii.