Ce probleme de sănătate are actriţa Anca Dinicu: „Mă operez a patra oară chiar înainte de Crăciun”

#Exclusiv Click!

Vă face să râdeţi, fie că o vedeţi la teatru, fie în scenete de comedie la tv, fie în filme. Şi chiar aşa e şi în viaţa de zi cu zi. Actriţa Anca Dinicu (32 de ani) ia în glumă chiar şi problemele prin care trece în viaţa personală. În preajma sărbătorilor va avea de trecut un hop, căci trebuie să se opereze a patra oară la genunchiul drept, dar nu se lasă doborâtă de nimic. „Trecem şi peste asta!”, se îmbărbătează ea.

Anca Dinicu - FOTO: CLICK!
Anca Dinicu - FOTO: CLICK!

Ne-am întâlnit zilele trecute cu Anca Dinicu la premiera trailer-ului oficial al noului film românesc „Ramon”, ce îl are în rolul principal pe actorul Pavel Bartoş. Deşi nu face parte din distribuţie, a venit cu mare drag la eveniment.

„Mă aşteptam să văd filmul, nu am citit bine invitaţia. Dar mă bucur că am văzut trailerul şi m-am reîntâlnit cu prieteni buni. Noi suntem o gaşcă mare, aşa îmi place să cred, şi în industria asta are loc toată lumea, aşa că ne bucurăm când se întâmplă să se facă filme independente, din banii oamenilor care funcţionează. Şi, atunci când vine lumea la cinema, şi ceilalţi actori care nu sunt din proiect se bucură, chiar dacă e greu de crezut uneori”, a spus Anca Dinicu, pentru Click!

A venit cu zâmbetul pe buze şi a împărţit voia sa bună, cu toate că în aceste momente are gândul şi la o problemă personală: trebuie să refacă a patra oară o operaţie la piciorul drept.

«În două-trei luni o să-mi revin complet»

„Va trebui să mă operez chiar înainte de Crăciun, e a patra oară când rotula mea nu mai vrea să stea la locul ei, mă aşteptam să fie nevoie de o intervenţie mai complicată. Nu e foarte grea operaţia, într-adevăr, dar recuperarea am înţeles că e dificilă. Rotula mea sare, chiar dacă stau în picioare.

Nu trebuie să fac ceva anume. De fiecare dată am făcut recuperare, fizioterapie, doar că acum nu mă mai ajută deloc ligamentele şi am înţeles că meniscul nu e ce trebuie. Trecem şi peste asta”, a mai spus artista, tot cu zâmbetul pe buze.

La premiera oficială a filmului „Teambuilding”, Anca a scos la vedere piciorul care îi face probleme
La premiera oficială a filmului „Teambuilding”, Anca a scos la vedere piciorul care îi face probleme

Nu stă locului, chiar dacă ar trebui să se menajeze o perioadă

„Până mă operez mă vedeţi în şapte spectacole, la Teatrul de comedie şi la teatrul din Râmnicu Vâlcea. După care, în funcţie de cum decurge recuperarea, o să vedem, pentru că eu în două-trei luni o să-mi revin complet.

Dar nu vă las să vă fie prea mult dor de mine, pentru că mai am ceva nou, un film, «Love Sorry», în regia lui Iura Luncaşu, care e şi pe Netflix acum”, a mai spus Anca.

„Teambuilding”, filmul cu cele mai mari încasări din România din toate timpurile

În două luni de la lansarea oficială pe marile ecrane, din 30 septembrie, comedia „Teambuilding” a devenit filmul cu cele mai mari încasări din România din toate timpurile.

Până acum a realizat, din vânzarea de bilete, 18.850.650,41 de lei, adică aproape 4 milioane de dolari, iar suma va creşte până la finalul anului, căci comedia va mai rămâne câteva săptămâni în cinematografe.

image

„Teambuilding” este o satiră a vieţii din corporaţii, cu întâmplări amuzante petrecute într-o excursie a unor corporatişti.

Filmările au avut loc în Bucureşti şi la munte, în perioada iulie-septembrie anul trecut, iar din distribuţie fac parte actorii Matei Dima, Micutzu, Anca Dinicu, Nicu Banea, Şerban Pavlu, Roxana Condurache, Cristi Pulhac, Monica Odagi şi Nuami Dinescu.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

oana roman si marius elisei
nunta insta jpg
Horoscop - zodii - zodiac FOTO Shutterstock
FotoJet jpg
itisti specialisti it microsoft angajati birouri laptop
condimente jpeg
Pomii înfloriţi şi gazonul proaspăt tuns o fac pe actriţă sp stea numai în curte jpeg
calendar ortodox 2022 27 ianuarie aducerea moastelor sfantului ioan gură de aur jpg
image
image
image
image
image
image
dragos bucur i a dezvaluit lui mihai bobonete ce nu suporta la el jpg
iordache si bulimar jpg
razvan danciu razboinic survivor romania 2023 jpg
Sergiu Costache dur la filmari Clanul  jpg
cub Bia Khalifa png
ioana cosma (4) jpg