Ce spune Valerie Lungu despre comportamentul său de la Asia Express: „Nu mă puteam baza în totalitate pe Alex”
Valerie Lungu a vorbit despre comportamentul său din Asia Express 2026, după ce a fost criticată de mai mulți internauți pe rețelele de socializare. Concurenta a explicat motivele pentru care a avut o atitudine vulcanică în anumite momente ale competiției, dar a dezvăluit și problema de sănătate cu care s-a confruntat logodnicul ei, Alexandru Gîlcă.

Valerie Lungu și Alexandru Gîlcă au decis să participe la noul sezon Asia Express, alături de alte opt echipe dornice să ducă la bun sfârșit provocările competiției de la Antena 1. Cei de acasă și-au ales rapid echipele favorite, însă nu au lipsit nici criticile la adresa concurenților al căror comportament nu a fost pe placul telespectatorilor.
„Scopul meu în această emisiune a fost să stau cât mai mult în competiție”
Valerie Lungu s-a numărat printre concurentele luate în vizor de internauți, aceștia criticând momentele tensionate și atitudinea de care a dat dovadă în timpul competiției. Printr-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, tânăra a explicat de ce a reacționat într-un mod mai vulcanic și a dezvăluit inclusiv motivul conflictului cu Maurice Munteanu. Totodată, aceasta a vorbit despre problema medicală cu care s-a confruntat viitorul ei soț.
„Sunt o fire destul de vulcanică. Asta o spun eu și prietenii care mă cunosc. Scopul meu în această emisiune a fost să stau cât mai mult în competiție și să mă bucur de absolut tot. Un lucru foarte important: nu mă puteam baza în totalitate pe Alex, pentru că el avusese o operație la picior și a făcut recuperare un an jumătate. Alex este o persoană introvertită. Nu îi place să judece și să facă rău oamenilor, asta dacă nu cumva ei au făcut acest lucru. De-asta l-am votat pe Maurice, pentru că a spus că am bârfit, ceea ce nu este drept”, a declarat Valerie Lungu pe rețelele de socializare.
Valerie Lungu: „Aș repeta această experiență la nesfârșit”
În ciuda controverselor și a momentelor tensionate din competiție, creatoarea de conținut a mărturisit că ar repeta experiența Asia Express ori de câte ori ar avea ocazia. Pentru Valerie Lungu, aventura din Asia a reprezentat una dintre cele mai importante provocări pe care le-a trăit până acum.
„Dacă aș putea, aș repeta această experiență la nesfârșit. Asia, pentru mine, a fost și va rămâne una dintre cele mai mari și mai frumoase provocări pe care le-am trăit vreodată”, a concluzionat șatena.
Mama lui Valerie Lungu, dezvăluiri înainte de nunta fiicei sale
Cu doar câteva zile înainte de nunta lui Valerie Lungu, mama acesteia, Victoria Lungu, a făcut dezvăluiri despre relația cu fiica sa. Cântăreața de muzică populară din Republica Moldova a mărturisit că a fost deranjată de modul în care a primit invitația la nunta fiicei sale. Potrivit acesteia, nu a fost sunată, ci a primit invitația printr-un mesaj pe WhatsApp.
„A venit mesajul acela ca un boom pe mine. Eu prezentând nunți, știu că cununia civilă se programează cu trei, patru luni înainte. Când am dat start publicității, seara primesc mesajul pe Whastapp, scris cu ChatGPT: “dragă... te invităm... mulțumim”. Fără să mă sune cineva, fără să mă invite ca mamă. Tu ți-ai invita părinții printr-un mesaj pe Whatsapp? Am scris că nu știu dacă pot să vin, că am concertul pe 24”, a declarat într-o intervenție avută pentru Radio Noroc.



































