VideoAdela Popescu, mărturie neașteptată despre gelozie! Ce făcea în timp ce Radu Vâlcan dormea: „Am crezut că o să-mi iasă”
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează de ani buni unul dintre cele mai cunoscute cupluri din showbizul românesc. Cei doi au trecut împreună prin numeroase momente, iar actrița nu s-a ferit niciodată să vorbească despre întâmplările mai puțin perfecte din relația lor.

Recent, Adela Popescu și-a amintit de un episod de la începutul poveștii de dragoste cu Radu Vâlcan, când gelozia a făcut-o să recurgă la o metodă pe care astăzi o privește cu mult umor. La începutul relației cu Radu Vâlcan, Adela Popescu a avut o perioadă în care era geloasă pe o tânără care fusese în aceeași deplasare cu partenerul ei.
Pentru că știa că Radu vorbește în somn, actriței i-a venit o idee pe care spera să o transforme într-o metodă prin care să afle dacă bănuielile sale erau întemeiate.
„Eram geloasă pe o fată la începutul relației mele cu Radu și fusese el într-o deplasare unde fusese și fata respectivă. Radu vorbește în somn. Eu știam de la mine, de la Șușani, că dacă atunci când doarme îl ții de degetul mic de la picior și pui întrebări, răspunde singur”, a povestit Adela Popescu.
Actrița nu s-a oprit însă la o singură încercare. Adela Popescu a mărturisit că a repetat experimentul în mai multe seri, sperând să obțină răspunsurile pe care le căuta.
Privind acum în urmă, vedeta recunoaște cu amuzament cât de mult a crezut în metoda respectivă și cât de convinsă era că va reuși să afle adevărul.
„Seri întregi am încercat. Suntem împreună, deci pare că nu mi-a zis nimic. Dacă puteți crede, chiar asta am făcut și am și crezut că o să-mi iasă”, a mai spus Adela Popescu.
Adela Popescu a început să se pună pe primul loc
Într-o altă perioadă, Adela Popescu a vorbit și despre schimbările pe care a decis să le facă pentru ea. Actrița a mărturisit că a început să acorde mai multă atenție propriei persoane și să își dedice timp pentru sport.
După cea de-a treia naștere, vedeta a spus că a rămas cu câteva kilograme în plus, pe care nu a mai reușit să le dea jos la fel de ușor ca în trecut.
„Sunt într-o perioadă în care am mai multă grijă de mine, nu că până acum nu aveam, dar acum concret am grijă de mine, îmi dedic timp, pur și simplu. Mă prioritizez. Merg la sport (...) merg pentru remodelare corporală. (...) Se întâmplă următorul lucru:
Eu după ce am născut al treilea copil (...) am rămas cu vreo 3-4 kg în plus, uneori și 5 kg, pe care nu mai puteam să le dau jos. Dacă în trecut doar eliminam pâinea, sau dulciurile, sau nu mâncam seara, se topeau imediat kilogramele. Ei bine, acum neam, nu mai funcționa nimic. Poate și pentru că sunt mai obosită, și atunci cedez mult mai ușor la impulsuri, adică dacă îmi e pofta de ceva dulce zic: e, o viață avem.”, a spus Adela Popescu.



































