Începe „Clanul”! Când va fi difuzat primul episod? Au apărut imagini cu acțiunea din serial

Ultima actualizare:

Serialul „Clanul” este una dintre cele mai așteptate producții autohtone, difuzarea primului episod fiind programată luni, 19 septembrie, de la 20.30, la Pro Tv.

De altfel, episoadele vor fi difuzate în fiecare zi de luni, la ora menționată.

Imagini din serial, în premieră pe internet

Totodată, fiind vorba despre o producție atât de așteptată de public, pe internet au apărut deja imagini cu acțiunea din serial, la câteva zile după lansarea piesei reprezentative a coloanei sonore, „Sângele frate nu te face”, interpretată de Theo Rose, actriță în serial și iubita regizorului producției, Anghel Damian.

Serialul „Clanul” va prezenta conflictele dintre lumea mafiei și a poliție, fiind bazat pe acțiunea serialulul turcesc de succes „Icerde”.  Clanul este o adaptare care va avea în centru o poveste captivantă, iar spectatorii vor avea ocazia să descopere lupta clasică dintre Poliție și Mafie.

Vezi și: Carmen Tănase, despre provocările rolului din „Clanul": «Mă costă. Nu doar la filmări, ci și acasă»

Tensiunea va atinge cote înalte când poveștile de iubire vor condimenta eterna bătălie dintre bine și rău. Anghel Damian, scenarist și regizor: „Avem parte de două lumi savuroase aș spune eu, care sunt foarte puțin cunoscute publicului larg, grupările de crimă organziată, lumea mafiei, și lumea poliției, știm despre aceste lumi, auzim despre ele, dar nu cunoaștem interiorul lor”.

Pentru fanii acestui gen de acțiune, „Clanul” pregătește o surpriză. Șerban Pavlu, care a făcut un rol emblematic în seria „Umbre”, de la HBO, în rolul lui Relu, care ajunge capul unui grup infracțional din București, trece în cealaltă tabără.

Talentatul actor interpretează rolul unui ofițer de poliție, de această dată, al comisarului Costoiu.

Citește și: Nuțu Cămătaru, sursă de inspirație pentru serialul „Clanul”! Anghel Damian, dus de Codin Maticiuc în mijlocul lumii interlope

Spectatorii îi vor admira, în distribuția „Clanul”, pe actorii: George Mihăiță (Bebe Măcelaru), George Ivașcu (Pelicanu'), Șerban Pavlu ( Comisarul Costoiu), Denis Hanganu (Tudor Achim), Marian Olteanu (David Pribeag) , Carmen Tănase (mama lui Tudor Achim), Theo Rose (Vera Maximilian) , Mădălina Craiu (linca Anghel), Codin Maticiuc (Iulică), Cătălin Nicolau (Micu), Dogioiu Constantin (Mircea), Sergiu Costache (Sergiu), Cătălina Grama „Jojo” (Magda Udrea), Vladimir Drăghia (Mișu), Silviu Mircescu (Silviu), Eduard Trifa (Dima), Alice Halpert (Patricia), Bogdan Farcaș (Ciomag).

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image jpeg
image png
Andreea Marin, foto Instagram jpg
Damaris Lupu, captura video jpg
AAAAQe9SMbjUQcMR3a DFlNaLbul0xh7Wyp pgsXS6nf xvsg7he7oeHm24iS5VJE  xcX8Fgya4q3qgkBLhm DZ0jBNR2Jug0Q7cOyqkk8i4lc24HrjxpuTJP4YuEtCRHB 0uUUoo0LJUkEkA0MdSCc8RE6IOE jpg
Banner Irina Rimes
Captură de ecran din 2025 12 24 la 23 34 47 png
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net