Lisa LaFlamme, concediată de la pupitrul știrilor CTV, după 35 de ani de carieră!

Prezentatoarea canadiană, Lisa LaFlamme, obligată să renunțe la buletinul de știri pe care îl prezintă la postul CTV, de peste trei decenii. Lisa a transmis pe pagina personală de Twitter un mesaj adresat tuturor celor care au urmărit-o, ani la rând, la televizior. 

Lisa LaFlamme, concediată de la CTV News, după 35 de ani
Lisa LaFlamme, concediată de la CTV News, după 35 de ani

Lisa LaFlamme a aflat, la finalul lunii, iunie, că va trebui să renunțe la buletinul de știri pe care îl prezintă la postul CTV. Conducerea telelviziunii i-a solicitat să păstreze discreția asupra subiectului și să nu discute despre acest lucru nici cu colegii săi, nici cu cei care ăi apreciază muncă.

După mai bine de o lună în care Lisa a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-și păstra postul, detaliile au fost puse la punct, iar prezentatoarea a putut să adreseze un mesaj admiratorilor. 

Citește și: Viața de jurnalist în subsoluri de bloc. Cum lucrează oamenii de presă din Ucraina 

În clipul video pe care l-a distribuit pe pagina de Twiiter, Lisa își exprimă regretul pentru faptul că este nevoită să părăsească CTV într-o manieră pe care nu și-a dorit-o și, subliniază că, la cei 58 de ani, credea că va mai avea timp să relateze evenimentele importante ale lumii, de la pupitrul știrilor.

Prezentatoarea le-a mulțumit telespectatorilor pentru sprijinul necondiționat și a menționat că cei 35 de ani petrecuți la CTV au reprezentat pentru ea o onoare și o adevărată bucurie. În peste trei decenii, Lisa LaFlamme a relatat despre cele mai arzătoare probleme ale societății canadinene, dar și despre evenimentele cu impact la nivel mondial. 

Vezi și: Moartea unui jurnalist BBC, anchetată timp de doi ani fără rezultat 

LaFlamme a câștigat numeroase premii pentru activitatea sa

LaFlamme și-a început cariera de jurnalism în orașul natal Kitchener-Waterloo, Ontario, la sfârșitul anilor 1980, la postul de televiziune CKCO, care ulterior și-a schimbat numele în CTV Kitchener.

Timp de aproape un deceniu, ea a fost corespondent pentru afaceri naționale a CTV News, înainte de a deveni prezentatoarea șefă a știrilor CTV National News. A câștigat premiul pentru „cea mai bună prezentatoare națională de știri” la Canadian Screen Awards de cinci ori, inclusiv în 2021 și 2022.

Sursă foto: CTV News 

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
642480b78bd85c6d1366d41d logo jpg
image png
netflix pixabay jpg
62504790 jpg
banner cristina cioran png
Noul serial „Ana, Mi-ai fost scrisă-n ADN” s-a lansat printr-o petrecere de Crăciun foto: Mihai Stetcu
netflix pixabay png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net