Serialul „The Crown”, „detronat” pe Netflix. „1899” - noua producție horror se bucură de un succes răsunător

Ultima actualizare:

Serialul „The Crown”, scris și regizat de Peter Morgan și Left Bank Pictures s-a bucurat de un succes răsunător pe deja celebra platformă Netflix. Timp de mai multe săptămâni, a ocupat locul 1 în topul preferințelor utilizatorilor și a luat amploare imediat după moartea Reginei Elisabeta. 

Serialul „1899” a „detronat” „The Crown”
Serialul „1899” a „detronat” „The Crown”

Producția a fost inspirată din filmul „The Queen”, dar și din piesa „The Audience”, ambele aparținând celebrului Peter Morgan. Detaliile legate de domnia Reginei Elisabeta a II-a se pare că i-au cucerit iremediabil pe telespectatorii care au urmărit, cu sufletul la gură, fiecare sezon în parte. Se spune că orice minune ține numai 3 zile. Aici a ținut mai mult, însă deja a apărut o nouă producție care i-a fascinat pe utilizatorii Netflix. 

Serialul „1899” a „detronat” producția „The Crown”, la scurt timp după lansare

Potrivit specialiștilor, producțiile horror apărute pe Netflix fie sub formă de serial sau film s-au bucurat întotdeauna de succes. Acest lucru s-a aplicat și în cazul serialului „1899”, proaspăt introdus pe platformă. 

Acesta a fost lansat pe data de 17 noiembrie și îi are în prim plan pe pasagerii unei nave de imigranți, prinși într-un adevărat mister, pe mare. Fiecare pasager în parte vorbește o altă limbă și niciunul nu înțelege ce vrea, de fapt, celălalt. Misterul plutește la orice pas și încep să se petreacă fel și fel de evenimente cu tentă paranormală.

Cu toate acestea, îi unește un singur lucru: speranța unui viitor mai strălucit, dat fiind faptul că vaporul pe care se află are ca destinație New York-ul.

În drumul lor spre o viață mai bună și luată de la 0, pasagerii vaporului întâlnesc, în apele mării, o altă navă - Prometheus. De aici și până la dezlănțuirea unui adevărat coșmar nu mai este decât un singur pas pentru ei. 

Nu rata - Românii sunt înnebuniți după serialul „Manifest”, difuzat de Netflix

Serialul a fost comparat deja cu „Inception” și „The Matrix”, iar telespectatorii susțin că producția mizează foarte mult pe suspans, acțiune, horror, mister și dramă. Toate aceste elemente care se intersectează generează o adevărată atracție pentru iubitorii genului horror/mistery.

„1899” a avut atât de mult succes, încât mulți dintre abonații Netflix au pus pe locul 2 serialul „The Crown” și au amânat vizionarea sezonului 5 al acestuia. 

Criza refugiaților, sursă de inspirație pentru producția „1899”

Despre noul fenomen de pe Netflix, Jantje Friese, creatorul serialului, a povestit că nu a luat naștere dintr-o simplă întâmplare. Din contră, au fost puse cap la cap, ca niște piese de puzzle, diverse evenimente din trecut. Criza refugiaților din Germania din anul 2015 a reprezentat cel mai mare punct de inspirație în realizarea producției. 

„Ideea s-a născut cu ani în urmă. A fost o fotografie pe care am găsit-o când ne documentam pentru alt proiect, nici nu-mi amintesc pentru ce... Dar am dat peste o poză cu un bărbat într-o cămașă albă, plină de sânge, cu un ciocan în mână și o privire ciudată, stând deasupra unei bărci vechi.

A fost una dintre acele imagini de care ești atras și începi imediat să-ți pui întrebări: Ce a făcut cu ciocanul acela? De unde vine acest bărbat? Unde se duce? Despre ce este vorba? Imediat, mi-a venit ideea că acesta ar putea fi un emigrant, pe o navă. Dar ce s-a întâmplat pe acea navă? Asta a fost marea întrebare...

Ne era foarte frică de ceea ce se întâmpla. Aveam impresia că Europa unită se destramă încet, ca și cum fiecare țară își vedea de treaba ei. Am încorporat toate acestea în povestea noastră. Ne-am spus: chiar vrem să aruncăm o privire asupra Europei, doar luați-o, puneți-o pe un vapor, într-un spațiu restrâns, în mijlocul Oceanului, de unde nu puteți scăpa, și faceți un mic experiment” a mărturisit creatorul serialului „1899”. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
fabrica DeLonghi jpg
image
image
image
image
image
image
unnamed 11 jpg
banner smiley png
cub anda adam png
buscu 1 1536x1152 jpeg
image png
Maia Morgenstern jpg
Gabriela lucutar instagram jpg
cristi serb chefi la cutite 4 webp
image
actualitate.net
image
actualitate.net