Actele de generozitate te pot face mai fericit

Actele de generozitate te pot face mai fericit

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

La studiu a participat şi Sonja Lyubomirsky, profesor de Psihologie în cadrul Universităţii California, care a studiat starea de fericire şi efectele ei asupra persoanelor timp de 20 de ani.

Pe parcursul celor 10 săptămâni de studiu, participanţii au fost împărţiţi în două grupuri. O parte dintre aceştia au făcut aproape zilnic acte de bunătate (recunoştinţă, sprijin social), în timp ce ceilalţi au făcut astfel de gesturi mai rar.

Specialiştii au observat că participanţii din primul grup au fost şi cei care aveau o atitudine şi o gândire mai pozitivă, spre deosebire de cei din al doilea grup.

,,Nu există o reţetă unică pentru fericirea ce poate fi stimulată prin actele de bunătate. Cert este că activităţile pozitive, care aduc beneficii celor din jur, pot declanşa o stare de bine, de fericire persoanei în cauză”, a afirmat Sonja Lyubomirsky.

Rezultatele cercetării, prezentate în cadrul întâlnirii anuale a Societăţii de Personalitate şi Psihologie Socială din New Orleans, SUA, au mai arătat că varietatea şi frecvenţa acestor gesturi joacă un rol foarte important.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bere pahare istock jpg
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
image
image