Alimentul care te fereşte de hipertensiunea arterială

Alimentul care te fereşte de hipertensiunea arterială

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Rezultatele studiului, realizat pe cel mai mare număr de participanţi de până acum, au arătat că un consum frecvent de iaurt poate scădea cu aproximativ 20% riscul de a fi diagnosticat cu hipertensiune.

Specialiştii susţin că aceste efecte sunt mult mai vizibile în rândul femeilor, bărbaţii consumând mai puţine lactate, spre deosebire reprezentantele sexului feminin.

De asemenea, efectele benefice ale iaurtului sunt mai puternice la persoanele care au şi o dietă bogată în fructe, legume, fasole şi oleaginoase.

În cazul lor, riscul de apariţie a hipertensiunii arteriale este cu 31% mai mic decât la persoanele care mănâncă iaurt mai rar.

„Nici un aliment nu are efecte miraculoase asupra sănătăţii, dar este bine de ştiut că includerea iaurtului într-o alimentaţie echilibrată poate reduce pe termen lung la femei predispoziţia pentru hipertensiunea arterială. Acelaşi lucru este valabil şi pentru consumul celorlalte produse lactate, însă cel de iaurt aduce cele mai multe beneficii“, a afirmat Justin Buendia, doctorand în cadrul Şcolii de Medicină de la Universitatea din Boston, SUA.

Cercetătorii sunt de părere că bacteriile bune din iaurt sunt cele care pot influenţa pozitiv riscul de apariţie a hipertensiunii arteriale.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
lapte jpg
clicksanatate ro swoly supplements Hw7JRXXfB8c unsplash jpg
shutterstock 2745471509 jpg
shutterstock 1390237604 jpg
image
image