Artrita reumatoidă, asociată cu formarea cheagurilor de sânge

Artrita reumatoidă, asociată cu formarea cheagurilor de sânge

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Riscul mare de inflamare, dar şi tratamentul pentru artrită se numără printre factorii care duc în timp la formarea cheagurilor de sânge.

Şi studiile anterioare au arătat o anume legătură între artrita reumatoidă şi formarea cheagurilor de sânge, existând riscul de apariţie a trombozei venoase.

Dacă aceste cheaguri ajung în zona plămânilor, apare riscul de embolie pulmonară, ce poate duce la atacul de cord sau la accidentul vascular cerebral.

,,Fumatul, lipsa activităţii fizice, dar şi factorul genetic cresc riscul de apariţie a cheagurilor de sânge. În momentul de faţă nu avem o strategie clară de gestionare a acestui risc. Important este ca pacienţii care au această problemă medicală să verifice periodic riscul de apariţie a cheagurilor de sânge”, a precizat Daniel Solomon, şeful clinicii de Reumatologie, de la Spitalul de Femei din Boston, SUA.

În cadrul studiului, desfăşurat în perioada 1997-2010, a fost urmărită starea de sănătate a 45.000 de persoane din Suedia, care sufereau de artrită reumatoidă.

Dintre cei aproape 38.000 care au făcut vizite la medic mai des, 2,2% au fost diagnosticaţi şi cu cheaguri de sânge.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceapa rosie istock jpg
sos de merisoare jpg
diabet logo jpg
shutterstock 2276938593 (2) jpg
cuplu supărat  foto   Shutterstock jpg
Pacient de Covid Sursa Freepik com jpg
1 hrean jpg jpeg
ciclism jpg
image
image