Baia cu sare, remediu pentru artrită

Baia cu sare, remediu pentru artrită

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Cercetătorii sunt de părere că soluţia salină reduce din nivelul de inflamare a articulaţiilor, astfel reducându-se şi durerea. Chiar şi sarea de bucătărie poate fi folosită ca tratament, în concentraţii obişnuite, fără să existe efecte secundare.

Mediciii Vincent Compan şi Pablo Pelegrin, de la Universitatea din Manchester, au descoperit că celule din corpul persoanelor care suferă de artrită se inflamează, iar soluţia sărată are rolul de a le reduce, deshidratându-le.

Sarea poate avea acest efect asupra celulelor chiar dacă este injectată sau absorbită prin piele din apa de baie.

,,Am constatat că şi soluţiile care au un conţinut redus de sare pot ajuta la reducerea durerilor cauzate de artrită. În cazul soluţiilor cu o concentraţie mai mare de sare efectele sunt mai vizibile. Soluţiile saline pot fi considerate tratamente în cazul bolilor inflamatorii articulare, precum artrita reumatoidă”, a afirmat doctorul Vincent Compan.

Rezultatele studiului au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Imunitatea”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2669409383 jpg
balonare jpg
shutterstock 2670624427 jpg
burta jpg
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
image
image