Bebeluşii care stau în pătuţ pot fi mai stresaţi

Bebeluşii care stau în pătuţ pot fi mai stresaţi

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Mai mult, s-a dovedit că starea de agitaţie constituie şi motivul din cauza căruia bebeluşii nu pot adormi uşor.

Cercetătorii susţin că obiceiul de a aşeza copilul într-un pătuţ, lângă patul mamei, nu este unul sănătos, chiar dacă reprezintă una dintre cele mai sigure soluţii care permite mamei să se odihnească puţin după efortul susţinut la naştere.

Oamenii de ştiinţă din Africa de Sud, conduşi de doctorul Barak Morgan, au examinat efectele pe care le produce separarea bebeluşilor de mamele lor.

Aceştia au monitorizat ritmul cardiac al nou-născuţilor de numai două zile, în timp ce erau aşezaţi în pătuţuri şi lăsaţi singuri.

Apoi au măsurat bătăile inimilor aceloraşi bebeluşi, în timp ce micuţii erau lângă mamele lor.

Ce au observat este că nivelul de stres la bebeluşii lăsaţi singuri a înregistrat o creştere uriaşă, apoape dublă, de 176%.

Tot din studiu reiese că nou-născuţii au fost cu 86% mai expuşi riscului de a dormi agitaţi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
alcool distelapparath pixabay jpg
Alzheimer FOTO Shutterstock
suc cola suc acidulat bauturi carbonatate shutterstock 361921463 jpg
shutterstock 2430095987 jpg
shutterstock 1796058736 jpg
Seminte de susan  Sursa foto shutterstock 1943587417 jpg
pierderi de memorie jpg
shutterstock 2528961337 jpg
image
image