Când este nevoie de anestezie generală la stomatolog?

Când este nevoie de anestezie generală la stomatolog?

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Procedeul poate fi ales şi în cazul copiilor hiperactivi, a celor care au reflex extrem de vomă, dar şi cei care au experienţe traumatice care îi fac să asocieze durerea cu cabinetul medical dentar şi medicul stomatolog.

Mai pot recurge la anestezie generală şi pacienţii care doresc sau sunt nevoiţi să fie supuşi mai multor manopere într-o sedinţă, ceea ce va reduce perioada de tratament şi totodată va combate disconfortul fizic şi psihic.

Sedarea generală face posibilă realizarea unor proceduri stomatologice complexe: intervenţiile asupra sinusului maxilar, cele implantologice ample cu augmentări de os, transplantele de os sau de grefe, dar şi regularizările de os masive. Sub anestezie generală se pot face şi extracţiile molarilor de minte.

Pe baza unei discuţii în prealabil cu medicul stomatolog, fiecărui pacient îi sunt aduse la cunoştinţă informaţiile pre-intervenţionale, urmând ca apoi să fie supus unui set de analize medicale.

În cazul anesteziei generale este nevoie de acordul în scris al pacientului. Intervenţiile stomatologice sub anestezie generală se pot face în cadrul clinicii stomatologice Swiss Ecodent Clinic din Bucureşti.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mihaela bilic despre paine jpg
creier unsplash jpg
rutina de dus jpg
cum scapi de sughit jpeg
miros jpg
hepatita c 486755824 jpeg
grasime abdomen shutterstock jpeg
primul ajutor în caz de insolaţie jpeg
image
image