Cât de eficient este paracetamolul în cazul durerilor articulare

Cât de eficient este paracetamolul în cazul durerilor articulare

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Acestea au arătat că şi dozele mai mari de paracetamol ajută la reducerea senzaţiei de durere doar în cazul a 10% din bărbaţii şi 18% din femeile care suferă de această afecţiune la nivel mondial.

Nu numai că durerea se ameliorează destul de puţin, ci pot apărea efecte adverse la administarea pe perioade mai lungi de timp, atenţionează oamenii de ştiinţă.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă elveţieni au adunat date de la alte 74 de cercetări, care au inclus 58.500 de voluntari.

În primă fază, cercetătorii au verificat starea de sănătate a participanţilor, apoi au analizat la ce medicaţie apelau cei care sufereau de probleme articulare.

Astfel, ei au ajuns la concluzia că paracetamolul ajută la reducerea durerii, însă în proporţie mult prea mică având în vedere şi efecte adverse pe care le poate avea când este luat pe perioade mai lungi de timp.

„Clasa de medicamente din care face parte şi paracetamolul ar trebuie să se recomande de obicei pe perioade mai scurte de timp, ele ajutând la calmarea durerilor cauzate de episoadele de osteoartrită. Şi asta deoarece efectele adverse care pot apărea pot afecta starea de sănătate a persoanei“, a afirmat medicul Sven Trelle, autorul cercetării.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
lapte jpg
clicksanatate ro swoly supplements Hw7JRXXfB8c unsplash jpg
shutterstock 2745471509 jpg
shutterstock 1390237604 jpg
image
image