Chimioterapia distruge capacitatea de a memora

Chimioterapia distruge capacitatea de a memora

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Este vorba, în special de zonele responsabile cu memoria şi cu organizarea sau cu luarea deciziilor.

Descoperirile sugerează că pacientele care sunt diagnosticate cu cancer la sân, care sunt supuse chimioterapiei, vor putea suferi efecte dăunătoare în anumite zone ale creierului. Deoarece chimioterapia provoacă leziuni în activitate acercebrală.

În urma unui studiu revoluţionar efectuat de cercetătorii de la Universitatea Stanford (SUA), s-a descoperit că pacientele care urmează tratamente împotriva celulelor canceroase au probleme cu memoria, cu puterea de concentrare şi cu abilitatea de a face planificări, spre deosebire de persoanele care nu au fost tratatate prin chimioterapie.

Autorul studiului, Shelli Kesler, a declarat că aceasta este o descoperire foarte importantă, care justifică de ce femeile care fac chimioterapie se plâng că este ceva în neregulă cu ele.

În cadrul experimentului au participat 25 de persoane diagnosticate cu cancer la sân, care au fost tratate cu ajutorul chimioterapiei.

Toate au fost rugate să sorteze mai multe carduri, sarcină ce a presupus solicitarea abilităţilor cerebrale. Activitatea femeilor a fost monitorizată prin rezonanţă magnetică.

În final, rezultatele au fost clare: tratamentul chimioterapeutic distruge creierul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceapa rosie istock jpg
sos de merisoare jpg
diabet logo jpg
shutterstock 2276938593 (2) jpg
cuplu supărat  foto   Shutterstock jpg
Pacient de Covid Sursa Freepik com jpg
1 hrean jpg jpeg
ciclism jpg
image
image