Consumi produse fast-food? Iată cum îţi este afectată sănătatea!

Consumi produse fast-food? Iată cum îţi este afectată sănătatea!

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Specialiştii susţin că preparatele bogate în grăsimi, zahăr şi sare pot afecta genele persoanei, efectul negativ rămânând acelaşi chiar dacă persoana adoptă ulterior o alimentaţie sănătoasă (peşte, fructe, legume).

În timpul cercetării, oamenii de ştiinţă au observat că subiecţii (cobai) hrăniţi cu produse fast-food aveau predispoziţia de rigidizare a arterelor, chiar şi după tratament, din cauza modului în care genele au fost afectate.

Schimbările care au loc la nivel genetic pot influenţa şi starea sistemului imunitar, neplăcerile fiind prezente pe termen lung.

,,Sper ca acest studiu să demonstreze cât de mult sunt afectate genele persoanei în urma unui consum frecvent de produse nesănătoase. Astfel de alimente duc în timp la apariţia aterosclerozei, reducând fluxul de sânge bogat în oxigen”, a precizat Erik van Kampen, cercetător la Universitatea Leiden, din Olanda.

Specialiştii susţin că în urma unui consum de produse nesănătoase ne putem aştepta ca imunitatea noastră să fie afectată pe termen lung, în multe dintre cazuri efectele fiind ireversibile.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
burta jpg
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
lapte jpg
clicksanatate ro swoly supplements Hw7JRXXfB8c unsplash jpg
shutterstock 2745471509 jpg
image
image