Controale stomatologice gratuite

Controale stomatologice gratuite

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Proiectul, organizat de Societatea Română de Stomatologie Estetică (SSER), Clinica Stomatologică Trident şi o cunoscută companie de produse de îngrijire orală, are ca scop informarea şi conştientizarea poulaţiei cu privire la sănătatea orală.

Campania, organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Orale, se află la prima ediţie şi se va desfăşura până la sfârşitul lunii septembrie.

Miercuri testările gratuite vor avea loc în zona Piaţa Unirii, după care vor continua în cadrul Clinicii Stomatologice Trident.

,,Sperăm ca prin intermediul acestei campanii să informăm cât mai multe persoane cu privire la importanţa sănătăţii orale. Poate la anul vom reuşi să ne extindem la nivel naţional şi vom putea include mai multe activităţi în cadrul proiectului. E foarte importantă depistarea precoce a cancerului oral, de aceea trebuie să acordăm cât mai multă atenţie îngrjirii orale şi prevenţiei”, a spus medicul Florin Lăzărescu, directorul SSER.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bere pahare istock jpg
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
image
image