Copiii învaţă sensul cuvintelor încă de la şase luni

Copiii învaţă sensul cuvintelor încă de la şase luni

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

O spun oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea din Pennsylvania (SUA) , care au observat în urma unui studiu că micuţii de numai şase luni de viaţă pot înţelege o mare parte din vocabular.

Aceştia recomandă părinţilor să rostească în faţa micuţilor cât mai corect cuvintele şi pe un ton normal. Este o modalitate de a le îmbunătăţi abilitatea de a vorbi pentru mai târziu.

Studiul efectuat de specialiştii psihologi arată că bebeluşii pot înţelege semnificaţia multor cuvinte cu câteva luni bune înainte de a le putea rosti.

Înaintea experimentului, se presupunea că micuţii de numai câteva luni pot asocia sunetele produse de pronunţarea cuvintelor, fără să înţeleagă sensul lor. Descoperirea că nou-născuţii înţeleg semnificaţia cuvintelor, chiar dacă nu le pot rosti le-a confirmat părinţilor ipoteza că bebeluşii lor sunt inteligenţi.

În cadrul studiului, 33 de copii de şase până la nouă luni au demonstrat că au capacitatea de a înţelege multe cuvinte rostite de adulţi.

Omul de ştiinţă Daniel Swingley este de părere că acest studiu constituie un mesaj către toţi părinţii, pe care îi îndrumă să le vorbească pe înţeles copiilor. Chiar dacă nu vor primi înapoi o replică, dar cu siguranţă bebeluşii au mari şanse să asocieze cuvintele cu obiectele implicate în enunţ.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
plimbare vecteezy jpg
citire etichete jpg
Dentist - cabinet stomatologic FOTO Shutterstock
parmezan istock jpg
dus pexels jpg
pexels yok lesmono 1585914457 37284767 jpg
Gripă- răceală - femeie bolnavă FOTO Shutterstock
adolescent jpg
image
image