Dacă dormi bine, slăbeşti mai uşor

Dacă dormi bine, slăbeşti mai uşor

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

De-a lungul monitorizării, oamenii de ştiinţă au constatat că persoanele care ţineau dietă şi dormeau opt ore jumătate pe noapte au reuşit să piardă în greutate cu 55 la sută mai mult din grăsimea corporală, comparativ cu cele care dormeau în medie cinci ore jumătate. Lipsa somnului poate compromite eficienţa dietelor de slăbit, este concluzia la care au ajuns autorii studiului publicat în revista "Annals of Internal Medicine".

Faptul că nu dormim suficient poate afecta hormonul numit ghrelina, cunoscut pentru faptul că afectează apetitul şi greutatea, susţin experţii. O creştere a nivelului acestui hormon este legată de senzaţia de foame.

Subiecţii care au dormit mai puţin pe parcursul cercetării s-au simţit înfometaţi, fiind tentaţi să mănânce mai mult decât persoanele care au dormit în medie opt ore pe noapte.

Studiul s-a realizat pe un eşantion de 10 persoane sedentare, cu vârsta cuprinsă între 35 şi 49 de ani, al căror indice de masă corporală era cuprins între 25 şi 32 (adică erau persoane supraponderale şi obeze).



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2743845837 jpg
O femeie bea ceai - indulcitor artificial FOTO Shutterstock
mihaela bilic facebook jpg
shutterstock 2517476329 jpg
shutterstock 2241126633 jpg
Osteoporoza jpg
shutterstock 2261573641 jpg
shutterstock 2398384607 jpg
image
image