De ce trebuie să te îngrijoreze sforăitul copilului

De ce trebuie să te îngrijoreze sforăitul copilului

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Cercetătorii americani sfătuiesc părinţii să acorde mai multă atenţie acestui aspect, cu atât mai mult cu cât sforăitul persistent poate favoriza apariţia sindromului de apnee în somn, problemă asociată cu apariţia mai multor afecţiuni.

În plus, sforăitul poate influenţa şi capacitatea de concentrare în timpul orelor de şcoală, ceea ce poate duce în timp la apariţia dificultăţilor de învăţare, respectiv a rezultatelor şcolare mai slabe.

La aceste concluzii au ajuns specialiştii de la Universitatea din Chicago (SUA) după ce au realizat o analiză la care au participat 1.359 de şcolari, cu vârsta cuprinsă între 5 şi 7 ani.

Iniţial, elevii au fost împărţiţi în mai multe grupuri: dacă sforăiau sau nu, dar şi pentru cei care sufereau de apnee în somn.

Ulterior, ei au răspuns la mai multe întrebări şi le-au fost verificate cunoştinţele din diferite domenii. Astfel, rezultatele au arătat că scoruri mai mici au obţinut elevii care obişnuiau să sforăie, spre deosebire de ceilalţi.

„Sforăitul este una dintre problemele de care părinţii trebuie să ţină cont. Riscurile nu sunt doar pentru sănătatea în cazul copilului, ci şi în ceea ce priveşte rezultatele lui şcolare“, a afirmat Leila Gozal, cercetător în cadrul Universităţii din Chicago.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2736316641 jpg
Odihnă, flori, somn jpg
shutterstock 2468797885 jpg
fistic_shutterstock.jpg
lapte jpg
clicksanatate ro swoly supplements Hw7JRXXfB8c unsplash jpg
shutterstock 2745471509 jpg
shutterstock 1390237604 jpg
image
image