Depozitarea alimentelor, strategie de control a greutăţii

Depozitarea alimentelor, strategie de control a greutăţii

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Un recent studiu ştiinţific arată că suntem de trei ori mai predispuşi să mâncăm primul aliment pe care îl vedem în bucătărie, decât pe cel de-al doilea sau al treilea.

Brian Wansink, profesor de Nutriţie la Universitatea Cornell din New York, a precizat că suntem mult mai tentaţi de alimentele depozitate.

Echipa sa a realizat mai mult de 100 de poze la dulapurile din bucătăriile participanţilor la studiu şi i-au rugat pe aceştia să ţină un jurnalul în care să noteze tot ceea ce consumă.

,,Fiecare persoană are tendinţa de a mânca primul aliment pe care îl vede. Dacă punem alimentele sănătoase lângă uşa frigiderului, atunci pe acelea le şi mâncăm. Este mai puţin probabil să mâncăm al cincilea aliment pe care îl vedem”, a afimat Brian Wansink.

Oamenii de ştiinţă au mai adăugat că suntem mai puţin tentaţi de alimentele din dulapuri de bucătărie decât de cele de pe rafturi.

Pentru a evita tentaţiile culinare este indicat ca alimentele să fie depozitate în locuri mai puţin vizibile.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2276938593 (2) jpg
cuplu supărat  foto   Shutterstock jpg
Pacient de Covid Sursa Freepik com jpg
1 hrean jpg jpeg
ciclism jpg
shutterstock 2669409383 jpg
balonare jpg
shutterstock 2670624427 jpg
image
image