Depresia, consecinţă a vieţii sexuale timpurii

Depresia, consecinţă a vieţii sexuale timpurii

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Concluziile la care au ajuns oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Ohio (SUA) dau de gândit, de aceea au fost solicitate mai multe studii în acest domeniu, care să combată sau să întărească cele aflate.

Experţii care au făcut experimente pe cobai au ajuns la concluzia că debutul vieţii sexuale de la o vârstă timpurie poate avea consecinţe îngrijorătoare asupra organismului.

Una dintre acestea, care afectează dezvoltarea creierului în timpul adolescenţei este depresia. Argumentul principal care vine să susţină această ipoteză este că la tineri sistemul nervos este în plină dezvoltare şi orice abatere de la procesul natural poate provoca daune.

Studiul pe hamsteri a fost realizat de către John Morris şi echipa sa de experţi care au împărţit rozătoarele în două categorii. În primul grup, hamsterii aveau 40 de zile, echivalentul vârstei la adolescenţi, iar în al doilea, 80 de zile, echivalentul uman la vârsta adultă.

Din rezultate, cobaii „tineri“ care s-au împerechiat cu femelele de aceeaşi vârstă au avut un comportament disctinct faţă de cei care nu fuseseră activi sexual.

Oamenii de ştiinţă au observat că atunci când sunt băgaţi în apă, hamsterii se opresc din înot sau nu mai înoată cu aceeaşi intensitate, acest comportament fiind asociat cu simptome ale depresiei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceapa rosie istock jpg
sos de merisoare jpg
diabet logo jpg
shutterstock 2276938593 (2) jpg
cuplu supărat  foto   Shutterstock jpg
Pacient de Covid Sursa Freepik com jpg
1 hrean jpg jpeg
ciclism jpg
image
image