Depresia la vârstnici, semn de demenţă

Depresia la vârstnici, semn de demenţă

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Dacă până acum depresia era asociată cu pierderea memoriei în cazul vârstnicilor, specialiştii spun că stările de depresie sunt un simptom precoce al demenţei.

În cadrul studiului cercetătorii au evaluat cu ajutorul mai multor teste starea de sănătate psihică a aproximativ 2.000 de vârstnici din New York.

,,Mai ales la o vârstă înaintată, mare parte dintre persoane nu reuşesc să înţeleagă tot ce li se întâmplă din punct de vedere medical, de aceea apar şi stările de debusolare, urmate de cele de depresie. Deşi credeam că problemele de memorie sunt cauza depresiei, rezultatele obţinute în urma studiului au arătat că stările de anxietate sunt un semnal al altei afecţiuni”, a precizat Jose A. Luchsinger, doctor la Centrul Medical al Universităţii Columbia din SUA.

Deoarece nu sunt asociate, specialiştii spun că pierderile de memorie şi stările de depresie ar trebuie evaluate medical separat în cazul persoanelor de vârsta a treia.

Cea mai întâlnită formă a demenţei la vârstnici, boala Alzheimer poate afecta gândirea, memoria, dar şi starea emoţională a persoanei.

Rezultatele cercetării au fost publicate în Jurnalul Medical ,,Arhivele Neurologiei”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
shutterstock 2503137927 jpg
shutterstock 2356444739 (1) jpg
copil si parinte jpg
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
shutterstock 1550406647 jpg
image
image