Dieta care ajută la prevenirea cancerului de sân

Dieta care ajută la prevenirea cancerului de sân

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Aceştia susţin că dieta 5:2 este una dintre cele mai bune metode prin care poate fi prevenit cancerul mamar, afecţiune tot mai des diagnosticată, indiferent de vârstă.

Mai exact, dieta presupune ca două zile din săptămână fie fie consumaţi mai puţini carbohidraţi, respectiv calorii, urmând ca în celelalte zile să se mănânce sănătos, principii care sunt specifice şi dietei mediteraneene.

Cercetătorii sunt de părere că astfel şi cantitatea de zahăr consumată ajunge să fie mai mică, zahărul fiind recunoscut pentru faptul că poate creşte riscul de dezvoltare a celulelor canceroase, inclusiv cele de la nivelul sânilor.

La studiu au participat mai multe femeie supraponderale aflate înainte de perioada de menopauză, dar care erau predispuse cancerului mamar.

Iniţial, participantelor le-a fost luate câte o biopsie mamară, apoi o parte dintre ele au respectat dieta 5:2, în timp ce celelalte nu.

La finalul cercetării, specialiştii au observat că riscul de apariţia a cancerului mamar era şi mai redus la voluntarele care au urmat dieta 5:2.

„În urma dietei 5:2 nu numai că putem să slăbim, ci şi riscul de cancer de sân se diminuează destul de mult“, a afirmat Michelle Harvie, cercetătoarea-dietetician care a dezvoltat dieta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Shutterstock test glicemie png
shutterstock 2377509731 jpg
shutterstock 2639467685 jpg
cancer pulmonar jpg
shutterstock 1550406647 jpg
dementa jpg
Melatonina
AVC jpg
image
image